Spre noaptea ce urcă prin flori de gutui,
Să pară un cântec șoptit nimănui,
Un dor alungat din lumea reală.
Și ia-mă de mână, și du-mă oriunde,
Departe de clipa ce stă fumurie
Și judecă strâmb ceva ce nu știe,
O stea căzătoare în noi se ascunde.
De-o vreme uitarea începe să-mpartă
Cenușă albastră prin munții de vid
Și basmul se șterge sticlos și stupid,
Prin flori de gutui deschide-mi o poartă.
Angelica Ioanovici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu