S-a
întâmplat demult, nu mai știu când,
Luna
avea cetatea în pădure
Și
se-nchina desăvârșirii pure,
Iar
noi eram în taina unui gând.
S-a
întâmplat demult, nu mai știu unde,
Eram
la brațul tău cea mai frumoasă,
Prin
noaptea ce pășea neînțeleasă
Și
nu avea nimic a ne ascunde.
Fără
vreun sens am hotărât s-ascult
Șoapte
sosite din tărâmul vinii,
După
o vreme au murit toți crinii,
Nu
mai știu cum, s-a întâmplat demult.
Angelica
Ioanovici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu