vineri, 29 iulie 2016

Bună dimineața, drag


Bună dimineața, soare,
Bună dimineața, drag,
Dragoste oprită-n prag,
Ca o binecuvântare.

Grade urcă pe o scară,
Este cald, dar îmi e bine,
Mă-nfășor în gând cu tine,
Bună dimineața, vară.

Dorul clipocește vag,
Tocmai ieri i-am scris o doină,
Îmi zâmbește fără noimă,
Bună dimineața, drag.

Angelica Ioanovici


Imagine internet

vineri, 22 iulie 2016

Veri separate




În ceasul acesta din mijloc de zi,
Cu flăcări de soare arzând conștient,
Te simt lângă mine deși ești absent,
Destinul se-ntoarce și parc-ar zâmbi.

Căutăm amândoi un minut de răcoare,
Suntem pe pământ, dar în veri separate
Și porți se deschid spre o altă cetate,
Povestea e-aceeași doar timpul dispare.

Ne ținem de mână și trecem grăbiți
Spre-o vară ce-a fost sau spre veri viitoare,
Avem ochi de dor și suflet de soare,
Ne ținem de mână deși despărțiți.

Angelica Ioanovici

Imagine internet



vineri, 15 iulie 2016

Pentr-un pumn de speranță


Pentr-un pumn de speranță vând tot,
Și trecut, și-amintiri, și poeme,
Și prezentul ce parcă se teme
De-mpliniri care nu se mai pot.

Pentr-un pumn de speranță mă duc
Pân-la marginea lumii terestre,
Unde sunt doar nădejdi la ferestre
Și o umbră duioasă de nuc.

Nu am timp să m-opresc și să scot
Cu o ciutură veche orgolii
Și nici vise mâncate de molii,
Pentr-un pumn de speranță vând tot.


Angelica Ioanovici

Imagine internet

luni, 4 iulie 2016

Să nu mă crezi



Să nu mă crezi când spun că te iubesc,
E numai un joc de cuvinte,
Ce-mi stăruie totuși în minte,
Oricât mi-aș dori să-l gonesc.

Să nu mă crezi, e poate o minciună
Rănită și aproape discromată,
Ce parcă trimite deodată
Săgeți de iubire nebună.

Să nu mă crezi, oricât spui c-ar durea,
Ești mai presus decât se poate scrie
Într-o neînsemnată poezie,
Iar ochii tăi sunt chiar lumina mea.

Prin ei ai să-ncerci să mă  vezi,
Ferestre sunt încă deschise,
Iubire desprinsă din vise,
Îți scriu și eu știu că mă crezi.

Angelica Ioanovici

Imagine internet