vineri, 31 martie 2017

Statute



S-au schimbat peste noapte statute,
Undeva se pusese greșit
Alt accent pe cuvântul iubit
Și speranțe-au plecat nevăzute.

Cineva stabilise o normă
Oarecum acceptată tacit,
Desfrunziri dintr-un cod rătăcit
Și trasee închise de formă.

Libertăți și ferestre avute
Și-au pus haină de ploaie și vis,
Să respiri pare-a fi interzis,
S-au schimbat peste noapte statute.

Un reproș se destramă grăbit
Și își șterge o lacrimă fadă,
Nu mai poate prin ea să ne vadă,
Doar ghicește ce mult ne-am iubit.


Angelica Ioanovici

Imagine internet

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu