vineri, 28 februarie 2020

Doar




Eu încă te iubesc, deși îți pare
Că te-am uitat de mult, definitiv
Și poate crezi că n-aș avea motiv
Să scriu despre iubirea ce nu moare.

Eu încă te iubesc mai mult acum
Când nici iertarea nu mai dă pe-acasă
Și lacrima o urmă-adâncă lasă
Pe visele ce nu au nici un drum.

Tu vei zâmbi, vei spune că plătesc
Pentru tăceri nicicând justificate,
Pentru speranțe oarecum uitate,
Eu totuși te iubesc, doar te iubesc.


Angelica Ioanovici



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu