Odată

La locul lor

Să punem visele la locul lor,

Este un lucru repetat frecvent

Și să trăim iubirea la prezent,

Îmbrățișați de toamnă și de dor.

Să punem amintirile în cui

Ca pe-un palton uitat în garderobă,

Să nu le folosim nicicând ca probă,

Pentru că nu servește nimănui.

Să punem gelozia-n bibliotecă,

Pe rafturile care nu se văd,

Deși își joacă rolul de prăpăd,

Ce-nchide alarmant câte o potecă.

Din când în când te vrei traducător

Pentru trecutul ce-a ieșit din lesă

Și îți imaginezi o veche piesă

Jucată fără niciun spectator.

Angelica Ioanovici

Din volumul Așa cum ești

Fără flori

Cum ar fi fost pământul fără flori,

Numai cu pietre albe și cu iarbă,

Prin anotimpuri care se răstoarnă

În nefirescul lacrimii din nori ?

Cum ar fi fost pământul fără zori,

Cu preschimbarea nopților în zi ?

Secundele acestea sidefii

S-ar fi pierdut pe câmpuri fără flori.

Dacă mă uit acuma înapoi,

Spre vara amintirilor de soare,

Tresare-o nebunească întrebare :

Cum ar fi fost pământul fără noi ?

Poate mai trist, ca o pădure-albastră,

Prin universul clipelor ce mor,

Nici nu se inventa cuvântul dor

Dacă nu ar fi fost iubirea noastră.

Angelica Ioanovici

Din volumul Așa cum ești

Premoniții

Știu că voi fi iubirea trecătoare

Din miezul unei veri definitorii

Și premoniții oarecum bizare,

Mai hăituiesc netoate călătorii.

Peste o vreme-ai să mă uiți, probabil,

Mă vei considera o întâmplare,

Un vis inconștient și demontabil,

Uitat în triste săli de așteptare.

Până atunci, deși sunt interdicții

Și-ți va părea cu totul nefiresc,

Voi suprima aceste vagi predicții

Și-ți spun definitiv că te iubesc.

Angelica Ioanovici

Din volumul Așa cum ești