Doar

Eu încă te iubesc, deși îți pare

Că te-am uitat de mult, definitiv

Și poate crezi că n-aș avea motiv

Să scriu despre iubirea ce nu moare.

Eu încă te iubesc mai mult acum

Când nici iertarea nu mai dă pe-acasă

Și lacrima o urmă-adâncă lasă

Pe visele ce nu au nici un drum.

Tu vei zâmbi, vei spune că plătesc

Pentru tăceri nicicând justificate,

Pentru speranțe oarecum uitate,

Eu totuși te iubesc, doar te iubesc.

Angelica Ioanovici

De soare

Am crezut că pot trăi

Fără vocea ta de soare

Și-ntr-o lume oarecare

Încercam a zăbovi.

Am crezut că pot visa

Fără-mbrățișarea-ți soare

Și-ntr-o eră viitoare

Mă credeam altcineva.

Vara însăși va zâmbi

Depărtării care doare

Și-ntr-o stea vindecătoare,

Fără sens te voi iubi.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

A dorului

Cât „te iubesc” încape într-un vers,

O negăsită-a dorului măsură,

O lacrimă de dimineață-pură,

Care prin veacuri triste nu s-a șters.

Cât „te iubesc” încape într-un gând

Rănit, timid, sălbatic și olog,

Ce-ngână abuziv „totuși, te rog

Să treci pe-aici, măcar din când în când”,

Să fie pentru-o clipă cer senin,

Plecată-a dorului singurătate,

Dar înțeleg și știu că nu se poate,

Cât te iubesc e poate prea puțin.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Câte poeme ?

Câte poeme ți-oi fi scris ?

Nici eu nu știu câte au fost

Și poate nici nu are rost,

Din vis rămâne numai vis.

Câte poeme am să-ți scriu ?

Nici asta nimeni nu va ști,

Tu, dragul meu din poezii,

Este târziu, foarte târziu.

Câte poeme vor pluti

Fără să fie în colecții ?

La începutul unor lecții,

Fără sfârșit te voi iubi.

Angelica Ioanovici

Imagine internet