Femeia ce tăcută te privea

Femeia ce tăcută te privea

A fost demult o prea supusă sclavă,

Care avea, pe-atunci, o boală gravă,

„Iubire fără margini” se numea.

Femeia ce-aștepta înfrigurată,

Un simplu semn din partea ta străine,

Plutea-n ecoul furcii caudine

Și te iubea mai mult ca niciodată.

Putea să fie chiar povestea mea,

Rescrisă într-un târziu pe depărtare,

O lacrimă, o vară și un soare,

Femeia ce tăcută te privea.

Angelica Ioanovici

Mai lasă-mă să-ți spun

Mai lasă-mă să-ți spun că te iubesc,

Deși îți pare doar o blasfemie,

Un fel de „nefiresc”din poezie,

Apus de vorbe ce se potrivesc.

O fi o nebunie arzătoare,

Un fel de febră-n cote alarmante,

Prin stații fistichii  și deformante,

Obsesii și nădejdi fulgerătoare.

Îmi este foarte greu să definesc

Neliniștea plecatelor iluzii

Și-n loc de paradigme și concluzii,

Mai lasă-mă să-ți spun că te iubesc.

Angelica Ioanovici

Adăugați o legendă

Și cerșetor, și împărat

Ne-ndrăgostim cu-adevărat

Și cerșetor, și împărat,

Oricâte veacuri au trecut

Și azi luăm cu împrumut,

O rază și-un surâs de soare,

Prin viața-aceasta trecătoare

Încă zburăm pe-aripi de dor

Și împărat, și cerșetor.

Se-ncalcă legile nescrise,

Se pune camătă pe vise,

Iubind te simți nemuritor

Și împărat și cerșetor.

Ne pierdem în zadar cu firea

Câștigătoare e iubirea,

Un basm, un țărm îndepărtat

Și cerșetor, și împărat.

Angelica Ioanovici

Arșiță

Mi-e dor de-o vară răcoroasă,

Cu indici foarte convenabili,

Din calcule zâmbind valabili,

Mi-e dor de-o ploaie sănătoasă.

Dar ziua trece secetoasă,

De ploaie nu-și aduce-aminte,

Poema s-a topit cuminte

Și-a rătăcit drumul spre casă.

Speranțe se desprind uscate,

Par frunze arse de stejar

Și vara ne trimite-n dar

Raze cu arșiță legate.

Angelica Ioanovici

Adăugați o legendă

Timp

Probabil n-o să fie timp,

Prin pandemiile mortale,

Să mai ajungem în Olimp

Cu măști pe visele reale.

Nu cred c-o să mai fie leac

De teama despărțirii, totuși

La marginea acestui lac

Vor sta ascunși doi nori cu lotuși.

Probabil n-o să fie vară,

Doar toamna Terrei va domni

Și va pleca,și o să ceară

Eternități pentru o zi.

Am să te-aștept, deși zadarnic,

Când molima va fi trecut,

Iar timpul ca un trist paharnic

Va fi-ntr-un basm necunoscut.

Angelica Ioanovici