Aceste circumstanțe agravante,
Fiindcă știai de mult că te iubesc,
S-au strecurat și s-au ascuns în plante
Și m-am trezit ca proasta că-nfloresc.
Oricare zi mi se părea nebună,
Iar orice ceas era împărătesc
Și îți furam romanțe de pe lună,
Nu mai știam decât că te iubesc.
Tu m-ai omis cu sufletu-n derivă
Și rezolvai doar chestiuni mărunte,
Erau doar circumstanțe împotrivă,
Erau doar circumstanțe fără punte.
Dar astea poate ți se par detalii,
Nesemnificativ, până la urmă
Pot fi ascunse-n spate la vitralii,
Pot fi înghesuite într-o urnă.
Din volumul Moneda spre vise
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu