Şi va veni o zi, o oarecare
În care-ţi vei dori atât de mult
Să fii iubit din nou în gura mare
Şi vei visa acut acest tumult.
Vei mângâia în orice dimineaţă
Pereţii cu graffiti desenaţi,
La uşile-afundate într-o ceaţă
Te-aud de pe acum cum o să baţi.
Tu ţi-ai dorit iubirile tăcute
Ce seamănă cumva a nepăsare,
Să nu spună nimic, să fie mute,
Numai că eu iubeam în gura mare.
Eu te-am iubit cu multă nebunie,
Nu așteptam nici o legitimare,
Voiam atâta doar ca să se ştie
Că te iubesc, şi asta-n gura mare.
din volumul Moneda spre vise
Ed. Sfântul Ierarh Nicolae 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu