Am
fost un vers uitat cândva,
Într-un
copac ce nu dă roade,
Iar
frunzele, iubirea mea,
Mureau
încet printre balade.
Am
fost un vers ce n-avea loc,
Un
timp împrăștiat degeaba
În
care soarele de foc
Își
măsura haotic graba.
Și-aș
fi continuat să fiu
O
uscăciune-n luna mai,
Un
fel de amănunt târziu,
Iubirea
mea, de nu erai.
Angelica
Ioanovici
Imagine
internet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu