E numai toamnă, numai dor,
Poema pare o supapă
Prin care gândurile scapă
Și se aștern ca un covor.
Pășesc încet spre arămiu,
Rugini se năruie ușor,
Prin amintirile ce dor
E numai toamnă și târziu.
Distanța n-are ce ne spune,
N-are răspunsuri la-ntrebări
Și înapoi nu sunt cărări
Doar frunza toamnelor nebune.
Poema pusă ca decor
Încearcă noduri să desfacă,
Prin desfrunzirea care pleacă,
E numai toamnă, numai dor.
Angelica Ioanovici
Imagine internet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu