Început de vară

Ți-am scris iubire un poem cuminte,

Pe seara cu lumina ei nedefinită                      

Și-o clipă de speranță-abia sosită,

S-a așezat timidă în cuvinte.

Era, țin minte, un început de vară,

Se pregătea căldura să revină,

Domnea o pace oarecum deplină

Și amândoi păream aceeași seară.

Mai zăbovea regretu-n amintire,

Din nu știu ce istorii-ndepărtate,

Dar am făcut o punte peste toate

Și un poem de dor ți-am scris, iubire.

Prin anii lumii ca un vis târziu

Vor trece veri, dacă vor fi de unde

Și tu mă vei privi și-mi vei răspunde,

Din poezia în care am să fiu.

Angelica Ioanovici

S-a întâmplat demult

S-a întâmplat demult, nu mai știu când,

Luna avea cetatea în pădure

Și se-nchina desăvârșirii pure,

Iar noi eram în taina unui gând.

S-a întâmplat demult, nu mai știu unde,

Eram la brațul tău cea mai frumoasă,

Prin noaptea ce pășea neînțeleasă

Și nu avea nimic a ne ascunde.

Fără vreun sens am hotărât s-ascult

Șoapte sosite din tărâmul vinii,

După o vreme au murit toți crinii,

Nu mai știu cum, s-a întâmplat demult.

Angelica Ioanovici

Până la urmă

Până la urmă viața a decis,

Să mi te-nfățișeze-așa cum ești,

Prea măcinat de poftele lumești,

Un egoist, având un scop precis.

Până la urmă viața a ales,

Distanța e un lucru necesar

Și granița de fapt este un dar,

Pe care, în sfârșit, l-am înțeles.

Desigur, e târzie  confirmarea,

Te las în lumea ta imaginară,

Un fel de guru modelat în ceară,

Până la urmă am ales plecarea.

Angelica Ioanovici

Frunziș de gânduri

Sunt gândurile noastre doar frunziș

De dor adus de vânturi de departe,

Mai ațipesc adeseori pe-o carte

Și ploi se-aud cântând pe-acoperiș.

Un vis rămâne trist și este gata

Să se repete fără să convingă,

Un foc abia ivit stă să se stingă,

Iar îndoiala și-a trimis săgeata.

Parc-au trecut și ploile albastre

Și este numai liniște în jur,

O noapte fără praguri și contur

Și doar frunziș sunt gândurile noastre.

Angelica Ioanovici

Poate

Hai să-ți citesc în palmă viitorul,

În stele cred că l-am citit deja,

Poate mă regăsesc pe undeva

Răstălmăcind și visele și dorul.

Hai să-ți ascult lumina din privire

Și să plutim îmbrățișați prin ea,

Poate mă regăsesc pe undeva,

În calea care duce spre iubire.

Hai să zburăm atât cât s-o putea

Prin zile de speranțe-adevărate

Și în eterna lor imensitate,

Poate mă regăsesc pe undeva.

Hai să pecăm prin cana de cafea,

Să trecem peste lumea cenușie

Și dacă mă zărești să-mi spui și mie,

Poate mă regăsesc pe undeva.

Angelica Ioanovici

N-ai să mă dori

Am să trec mai departe de nori,

Surghiunită-ntr-o altă cetate,

Pe cărări de iubiri descântate,

Într-o zi când tu n-ai să mă dori.

Evitând niște vise curente

Cu sfârșitul deja cunoscut,

Pe-un tărâm între veacuri pierdut,

Voi clădi peste dor argumente.

Iar pe cer curcubeie de flori

Vor întinde un gând spre iertare,

Prin tăcerea cumva trecătoare,

Într-o zi când tu n-ai să mă dori.

Angelica Ioanovici

Dimineața tu

Și dimineața seamănă cu tine,

Îmi pune câte-o rază la fereastră,

Ce pare într-un fel iubirea noastră,

Remodelând secundele senine.

Și dimineața are brațe pline

De florile iubirii fără teamă,

Un cântec luminos care mă cheamă,

Prin timpul dorului ce-ți aparține.

E dincolo de orice rațiune

O dimineață ninsă de culoare,

Zâmbind cumva din viața viitoare,

Roșu covor de flori dintr-o minune.

Mai trec legende cu finaluri line,

Peceți de timp cu dor amestecate,

E o lumină caldă peste toate

Și dimineața seamănă cu tine.

Angelica Ioanovici

Așteptare

De timp s-a lipit așteptarea,

Prăpăstii de ambele părți,

Sunt rupte posibile hărți,

Rezervă rămâne plecarea.

Un vis ce-a murit prematur,

Rănește și-acum prin absență,

A fost un non-sens în esență       

Și plângem pe ștersul contur.

Destinul c-un fel de mirare,

Mi-a pus etichete în grabă,

De tine ceva mă întreabă,

Răspunsul e doar așteptare.

Angelica Ioanovici

Dezechilibru

Se-ntinde peste noi singurătatea,

Readucând tăcerea ca ofrandă,

A amuțit și trista sarabandă,

Ce ieri acoperea realitatea.

Ne-am agățat-o-n suflet ca pe-o rugă

Neimportantă, semănând a vers,

E un dezechilibru-n univers,

Iar așteptarea se transformă-n fugă.

Ce am de spus de-acum nu mai contează,

De fapt nu cred că a contat cândva,

E un dezechilibru undeva

Și straniu, amuțește orice frază.

M-abțin tăcerii regula să-i stric,

Sunt lacrimi pregătite de înec,

Încerc să le ignor și am să trec

De bariere ce păzesc... nimic.

Angelica Ioanovici

Tatuaje pe tâmplă

De-o vreme ceva se întâmplă,

Revine adesea un sol,

Iar ore ce trec parcă-n gol,

Îmi pun tatuaje pe tâmplă

Pe rouă se scrie-un flagrant

Și-un fel de reproșuri bizare,

Îți par oarecum necesare,

Iar uși se închid dezarmant.

Povestea e totuși prea simplă,

Un cântec de-adio și-un nor,

Plâng flori ce colindă prin dor

Și-mi pun tatuaje pe tâmplă.

Angelica Ioanovici

Simfonia ploilor de dor

În simfonia ploilor de dor

Răsună stins doar amintiri albastre

Și plânge-ncet în gândurile noastre

Un val ce s-a izbit de țărm ușor.

În simfonia ploilor de vară

Sunt mări amestecate printre note,

Se clatină nebănuite flote

Și zările în nori se înfășoară.

Probabil a trecut un acordor,

Ce nu avea uitarea la-ndemână,

Așa că-nseninarea se amână

În simfonia ploilor de dor.

Angelica Ioanovici