Dezechilibru

Se-ntinde peste noi singurătatea,

Readucând tăcerea ca ofrandă,

A amuțit și trista sarabandă,

Ce ieri acoperea realitatea.

Ne-am agățat-o-n suflet ca pe-o rugă

Neimportantă, semănând a vers,

E un dezechilibru-n univers,

Iar așteptarea se transformă-n fugă.

Ce am de spus de-acum nu mai contează,

De fapt nu cred că a contat cândva,

E un dezechilibru undeva

Și straniu, amuțește orice frază.

M-abțin tăcerii regula să-i stric,

Sunt lacrimi pregătite de înec,

Încerc să le ignor și am să trec

De bariere ce păzesc... nimic.

Angelica Ioanovici