Două basme

Noi, două basme simple, tăcute și ușoare

Am alergat prin ziua ce se ferea s-apună

Și-am destabilizat balanțele bizare

Interzicând iubirii enormități să spună.

O nesfârșită vară ne strălucea pe buze

Și-aveam, nu știu de unde, puteri adevărate,

Noi, două basme simple, din vraja unei muze,

Ne-am năpustit spre viața ca o complicitate.

Nu mai țin bine minte ce muzică era

Și nici ce timpul însuși voia să ne arate,

Din toată nebunia a mai rămas ceva,

Aceste două basme tăcute și plecate.

Angelica Ioanovici

Imagine internet