Inexplicabil

 

 

Prin anotimpul vulnerabil

Privește neînțelesul trist

Și mă întreb dacă exist

Și dacă versul e curabil.

 

Ți-aș scrie un poem valabil

Și-n pandemii, și-n timp de pace,

Dar harta lumii se desface

Gonindu-mi gândul lamentabil.

 

Speranțele zâmbesc amabil

Deși par încă în șomaj

Și nu fac parte din peisaj,

Trăiesc un timp inexplicabil.

 

Angelica Ioanovici

Doină tristă

 

 

Pe el l-am iubit, doină tristă,

Nici tu n-ai să poți să-nțelegi,

Iar visul acesta persistă

Sfidând o grămadă de legi.

 

Pe el l-am iubit, doină bună,

Cum nu sunt iubiri pe pământ,

Iubirea ? O dulce nebună

M-a șters cu un simplu cuvânt.

 

Pe el l-am iubit, doină rece,

Pe el l-am iubit într-un fel,

Iubirea aceasta nu trece,

Pe el l-am iubit, doar pe el.

 

Pe el l-am iubit, doină plânsă

Și timpul deloc n-a contat,

Doar viața scrâșnește un „însă”,

Rămâi numai tu de cântat.

 

 

Angelica Ioanovici

 

Spre Madrid

 

Să revin într-o zi la Madrid,

Pare un lucru atât de stupid,

Pandemia se scutură drastic,

Însuși Goya zâmbește sarcastic.

 

Să mă pierd pentru-o vară prin Prado,

Să mă-mbrac într-o muzică fado,

Imposibil, în jur e doar vid

Și  nici urmă de zbor spre Madrid.

 

Pun o mască de nori peste toate

Și se surpă prin lume palate,

Va rămâne probabil un zid

Și-o fereastră de dor spre Madrid,

 

Angelica Ioanovici

Femeia ce tăcută te privea

Femeia ce tăcută te privea

A fost demult o prea supusă sclavă,

Care avea, pe-atunci, o boală gravă,

„Iubire fără margini” se numea.

Femeia ce-aștepta înfrigurată,

Un simplu semn din partea ta străine,

Plutea-n ecoul furcii caudine

Și te iubea mai mult ca niciodată.

Putea să fie chiar povestea mea,

Rescrisă într-un târziu pe depărtare,

O lacrimă, o vară și un soare,

Femeia ce tăcută te privea.

Angelica Ioanovici

Mai lasă-mă să-ți spun

Mai lasă-mă să-ți spun că te iubesc,

Deși îți pare doar o blasfemie,

Un fel de „nefiresc”din poezie,

Apus de vorbe ce se potrivesc.

O fi o nebunie arzătoare,

Un fel de febră-n cote alarmante,

Prin stații fistichii  și deformante,

Obsesii și nădejdi fulgerătoare.

Îmi este foarte greu să definesc

Neliniștea plecatelor iluzii

Și-n loc de paradigme și concluzii,

Mai lasă-mă să-ți spun că te iubesc.

Angelica Ioanovici

Adăugați o legendă

Și cerșetor, și împărat

Ne-ndrăgostim cu-adevărat

Și cerșetor, și împărat,

Oricâte veacuri au trecut

Și azi luăm cu împrumut,

O rază și-un surâs de soare,

Prin viața-aceasta trecătoare

Încă zburăm pe-aripi de dor

Și împărat, și cerșetor.

Se-ncalcă legile nescrise,

Se pune camătă pe vise,

Iubind te simți nemuritor

Și împărat și cerșetor.

Ne pierdem în zadar cu firea

Câștigătoare e iubirea,

Un basm, un țărm îndepărtat

Și cerșetor, și împărat.

Angelica Ioanovici

Arșiță

Mi-e dor de-o vară răcoroasă,

Cu indici foarte convenabili,

Din calcule zâmbind valabili,

Mi-e dor de-o ploaie sănătoasă.

Dar ziua trece secetoasă,

De ploaie nu-și aduce-aminte,

Poema s-a topit cuminte

Și-a rătăcit drumul spre casă.

Speranțe se desprind uscate,

Par frunze arse de stejar

Și vara ne trimite-n dar

Raze cu arșiță legate.

Angelica Ioanovici

Adăugați o legendă

Timp

Probabil n-o să fie timp,

Prin pandemiile mortale,

Să mai ajungem în Olimp

Cu măști pe visele reale.

Nu cred c-o să mai fie leac

De teama despărțirii, totuși

La marginea acestui lac

Vor sta ascunși doi nori cu lotuși.

Probabil n-o să fie vară,

Doar toamna Terrei va domni

Și va pleca,și o să ceară

Eternități pentru o zi.

Am să te-aștept, deși zadarnic,

Când molima va fi trecut,

Iar timpul ca un trist paharnic

Va fi-ntr-un basm necunoscut.

Angelica Ioanovici

Frunză verde primăvară

Frunză verde primăvară,

A venit un dor aseară,

Obosit, plouat și-nvins,

Îngânând un cântec stins,

Despre dragostea plecată

Pe cărări de niciodată,

Despre dragostea din vale

Unde plânsul se prăvale.

Dor din dor singurătate,

Ține-ți porțile legate

Cu un fir de tămâioară,

Frunză verde primăvară.

Angelica Ioanovici

Doar

Eu încă te iubesc, deși îți pare

Că te-am uitat de mult, definitiv

Și poate crezi că n-aș avea motiv

Să scriu despre iubirea ce nu moare.

Eu încă te iubesc mai mult acum

Când nici iertarea nu mai dă pe-acasă

Și lacrima o urmă-adâncă lasă

Pe visele ce nu au nici un drum.

Tu vei zâmbi, vei spune că plătesc

Pentru tăceri nicicând justificate,

Pentru speranțe oarecum uitate,

Eu totuși te iubesc, doar te iubesc.

Angelica Ioanovici

De soare

Am crezut că pot trăi

Fără vocea ta de soare

Și-ntr-o lume oarecare

Încercam a zăbovi.

Am crezut că pot visa

Fără-mbrățișarea-ți soare

Și-ntr-o eră viitoare

Mă credeam altcineva.

Vara însăși va zâmbi

Depărtării care doare

Și-ntr-o stea vindecătoare,

Fără sens te voi iubi.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

A dorului

Cât „te iubesc” încape într-un vers,

O negăsită-a dorului măsură,

O lacrimă de dimineață-pură,

Care prin veacuri triste nu s-a șters.

Cât „te iubesc” încape într-un gând

Rănit, timid, sălbatic și olog,

Ce-ngână abuziv „totuși, te rog

Să treci pe-aici, măcar din când în când”,

Să fie pentru-o clipă cer senin,

Plecată-a dorului singurătate,

Dar înțeleg și știu că nu se poate,

Cât te iubesc e poate prea puțin.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Câte poeme ?

Câte poeme ți-oi fi scris ?

Nici eu nu știu câte au fost

Și poate nici nu are rost,

Din vis rămâne numai vis.

Câte poeme am să-ți scriu ?

Nici asta nimeni nu va ști,

Tu, dragul meu din poezii,

Este târziu, foarte târziu.

Câte poeme vor pluti

Fără să fie în colecții ?

La începutul unor lecții,

Fără sfârșit te voi iubi.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Tu ce mai faci ?

Tu ce mai faci, iubirea mea ?

Întreb c-un dor exasperant,

În suflet mi-am făcut implant

Cu definiții dintr-o stea.

Tu ce mai faci, iubitul meu?

Întreb cu teamă uneori

Și-aștept un telefon în zori,

Să-ți spun că te-am iubit mereu.

Aș vrea să zbor, dacă-aș putea,

Pentru o simplă-îmbrățișare,

Ca o supremă întâmplare,

Tu ce mai faci, iubirea mea ?

Angelica Ioanovici

Imagine internet