vineri, 3 februarie 2017

365


Trei sute șaizeci și cinci de zile,
Prin care frigul și-a impus tărâmul,
Ne-au adăugat trei riduri inutile
Și-au îngustat inadmisibil drumul.

Compatibilități convingătoare,
Prin calendarul oarecum surprins,
Și-au pus manta de vers, dogoritoare
Deși afară cu iubire-a nins.

Ne întâlnim în pragul unui gând,
Analizând detalii dintr-un plan,
Dar amânări se-așază peste rând
Și constatăm c-a mai trecut un an.

Absențele își scriu foaia de drum
Cu litere ce ni se par banale,
E târziu, este practic nicicum
Și trec luni vindecate, dar goale.

Angelica Ioanovici


Imagine internet

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu