Crăiese de lumină

Flori fără nume

Crin regal

Iubirea

Tradiții 4

Cârciumărese

Într-o grădină, numai flori,
Senină și cu vise alese,
Trebăluind ascunse-n zori,
Au înflorit cârciumărese.

Se zbenguie-n lumina pură,
Hortensii și alte crăiese,
Urcând voioase în trăsură,
Au înflorit cârciumărese.

Furnicile adună-n grabă
Ce-a mai rămas de pe la mese,
Culori diverse fug, cu treabă,
Au de-mbrăcat cârciumărese.

Mai trece câteodată-un nor,
Dar lasă-n urmă cum fusese
Și în grădinile de dor
Au înflorit cârciumărese.

O clipă neînțeleasă

Încremenesc tăcută-n fața ta
Și văd, și simt că sunt doar interese,
Prohibitiv mă-ndemni să spun ceva,
Dar nici un argument parcă nu-mi iese.

Stau și aștept cu oarecare groază
Ca să mai faci, poate un ultim pas,
Dar în minciună parcă se blochează
Și partea de cuvinte ce-a rămas.

Plutește lent o clipă neînțeleasă
Ce-nchide între noi un episod,
Rezerve de uitare sunt pe masă,
Surpând și ultimul picior de pod.

din volumul Grajduri albastre

Și câinii

Ploaia din cuvinte Autor Angelica Ioanovici Compozitor Dan Lucian Corb

Munca

Tradiții 3

Poezie

Uneori, viața devine-o ruină
Și ținem de hățuri cu toată puterea,
Dar parc-a uitat să se facă lumină
Și plânge-n tăcere însăși tăcerea.

Secundele trec peste oameni de-a valma
Și ceasul îl punem c-o oră-napoi,
Tristețea se-așează și doarme în palma
De cer înnorat și zidit între ploi.

Din toate acestea există-o scăpare,
Un cuib de cuvinte în vremea târzie
Și negura strânsă, deodată dispare
Iar locul acela-l numim poezie.

Din volumul Grajduri albastre

Clubul de noapte

Mă uit la lumina bizară
Din clubul de noapte select
Și știu c-am trăit imperfect,
Alunec pe trepte de ceară.

Se strâng-neîmpliniri în pahare
Și râd ca și cum m-ar vedea,
Încearcă să-ngâime ceva,
E mult mai neclar decât pare.

Se strâmbă o lampă difuză,
Își pune pe frunte citații
Ce sunt într-un fel aberații
Bifate sub formă de scuză.

Iau două iluzii murdare,
Le curăț de mâzgă și plec,
Barmanul se clatină sec
Iar verbul „a fi” reapare.

Afară e-aproape perfect,
Din sud se resimte o briză
Doar viața e pusă ca miză
În clubul de noapte select.

Din volumul Grajduri albastre

Îmi propui

Îmi propui să scriu și altceva,
Mai cu lumină, poate mai duios,
Dar am pierdut tandrețea undeva
Și lumea a rămas de atunci  pe dos.

Parcă-mi propui să fiu un personaj
Din nu știu ce roman copilăresc,
Eu am ratat și ultimul baraj
Și cred că am uitat să mai trăiesc.

Îmi propui să schimb, măcar puțin
Din ghimpii care veșnic ies din vers
Și dezgolesc accentuat un chin
Ce vinovat, se-mpiedică în mers.

Omit să-ți spun că este prea târziu
Și limpezirea e a nimănui,
Pecețile s-au pus fără să știu,
Doar tu continui încă să-mi propui.

Din volumul Grajduri albastre

Floarea soarelui

Jogging

Tradiții 2

Plecările

În general, plecările rămân
Să mai conturbe liniștea, o vreme,
Remăcinând neclar aceleași teme
Dintr-un război pierdut pe alt tărâm.

În general, plecările se sting,
Între nesomnuri, practic anonime,
Nemaicontând până la urmă cine
Știe adevăruri care nu se-ating.

Concret, dacă vorbim de-adjudecare,
S-au pronunțat atent niște verdicte
În propoziții cu accente stricte,
În general, cam toate sunt plecare.

din volumul Grajduri albastre

Dezleagă

Dezleagă-mi ochii, să te pot vedea,
Dezleagă norii-ngrămădiți în vise,
Am obosit să fiu altcineva
Și să alerg prin basme nepermise.

Dezleagă lumea de amintiri amare,
Eu știu că ai să poți și că-nțelegi,
Presară peste noi un pic de soare
Și nu analiza nescrise legi.

Dezleagă caii undeva în seară,
Sloboade-i pe aleea cu castani
Și-ncumetă-te să desprinzi din vară
Pedeapsa de dorințe peste ani.

Din volumul Grajduri albastre

Adio

Zilele trec indecise,
Cu margini strivite de ploi,
În zodia lumii concise
Niciunde nu scrie-napoi.

Nu cred că există vreo șansă
Și toate, pe rând, s-au prescris,
Timpul intrat parcă-n transă
Îți cere să fie ucis.

Spre cer stă deschisă o stradă,
Am merge pe ea de-am găsi-o,
Dar sunt numai păsări de pradă,
Cu aripi întinse spre-adio.

Din volumul Grajduri albastre

Și caii

Soare

Tradiții 1

Bagaje

Pun în bagaje lucruri banale,
Trei cărți de uitare și-atât
Iar timpul se-ncruntă urât,
Punându-și din doruri zăbale.

Îmi pun într-o geantă trecutul,
Îl târăsc după mine prin gări,
Rămân fără  sens întrebări,
Neșansa e doar începutul.

Mai văd ca prin ceață ce-a fost,
Sunt ani strecurați în erată
Și ziua se năruie toată,
Mizând previzibil și prost.

Secunda zâmbește penibil,
Proptită de-un stâlp din reclamă,
Rulează aiurea o dramă,
Mă sui într-un tren imposibil.

Din volumul Grajduri albastre

Atât

Atât cât ne putem încă permite,
La marginea uitării adormite,
Cu pașapoarte false pentru rai,
Hai să zburăm acuma pe doi cai.

Atât cât ne putem încă permite,
Să anulăm din legile scrobite,
Să îmbrăcăm din cântece o haină
Și să zburăm spre undeva, în taină.

Atât cât ne putem încă permite,
Cu șei de dor și lacrimi pe copite,
Peste covorul galben de susai,
Hai să zburăm aievea pe doi cai.

din volumul Grajduri albastre

Grădina de pe mal

În nechezatul unui cal