Am încercat

Am tot încercat să ne cerem scuze

Și la colț de stradă înfloreau magnolii,

Peste altă clipă ne goneau orgolii,

Era dimineața veșnicei acuze.

Am lăsat în urmă un întreg regat,

Am sperat să fie undeva o cale,

Prin grădini de vară și-așteptări reale,

Însă ploi amare doar a toamnă bat.

Se desprinde timpul cu uitare-n glas,

Răpăie în gol pietrele de moară,

Regăsirea noastră încerca să pară,

Mantia plecării dintr-un gând rămas.

Iar iubirea tace c-un surâs pe buze,

Ne întinde mâna ca o consolare,

O poemă albă se ascunde-n soare,

Era dimineața veșnicei acuze.

Angelica Ioanovici

Indiferență

Indiferența e poema noastră,

Nu revenim orice s-ar întâmpla,

Trag storuri grele azi la o fereastră,

Ce anormal credeam că e a ta.

Și verile au încetat să spere,

Iar versurile triste au murit,

Deși-au trecut prin strofa lor himere,

Ce deșănțat spuneau că le-au iubit.

Alternativele sunt pe sfârșite,

Cu o însemnătate oarecare,

Ai măști obtuze, reci și ipocrite,

Amplificând soluția plecare.

E-o despărțire cât o zi mai lungă,

Sau mai degrabă o eternitate,

Indiferența poate să ajungă,

Nebănuită, tristă realitate.

Și dacă viața e așa cum este

Și prea devreme am ajuns la mal,

Ai poposit degeaba în poveste,

Privindu-mă prin ochelari de cal.

Angelica Ioanovici

Iubire febră tropicală

Iubire febră tropicală,

Mai scânteiezi încă o dată

Și mă privești învolburată

Prin haina nopților de smoală.

Iubire, umbra Traviatei

Stă pironită pe afișe,

Imaginând pe note nișe,

Spre verdele furat agatei.

Prin anotimpuri o escală,

Din când în când se mai admite,

Cu minți și suflete zdrelite,

Iubire febră tropicală.

Angelica Ioanovici

De vineri

Nu e poezie de vineri,

Nici lunea nu cred că se poartă,

O iei ca pe-o oală de toartă

Și-o treci la coloana abțineri.

Nu e poezie de lume,

Mai bine-o pitești undeva

Și-oricât de bizar ar părea,

Nu are nevoie de nume.

O geantă mai mare să cumperi,

În ea să încapă de toate,

Cu rime și măști nepurtate,

Poeme ce nu sunt de vineri.

Angelica Ioanovici

Prin ani

Prin ani te-am regăsit iubire,

Deși n-am scris de tine des,

Se naște-n mine-un înțeles,

Ca o lumină spre ieșire.

M-ai așteptat, nu știu de ce,

Eu, risipită ca arvună,

Nu bănuiam că ai o strună,

Ce mal de gânduri încă e.

Arată a despăgubire

Mijind senină într-un vers,

Din simfonia-univers,

Prin ani te-am regăsit iubire.

Angelica Ioanovici

Complicată

Unii iubesc poveștile simpliste,

Însă eu cred că viața-i complicată,

Se năruie câteodată toată

Și nu se regăsește în reviste.

Unii chiar reușesc să se ridice,

S-alerge spre-mplinire mai departe,

Să scrie despre asta într-o carte

Nicicând de la speranță să n-abdice

Am încercat și eu încă o dată

Să-mi construiesc din stele un permis,

S-a dovedit a fi însă un vis,

Reatașat de-o viață complicată.

După furtuni rămân niște efecte

Și încă le resimt ca pe-o fractură,

Deși chiar vijeliile tăcură,

Se prăbușesc dorințe ca defecte.

După urgii se construiesc și piste,

Din împăcări și lumi alinătoare,

Visările se pregătesc să zboare.

Unii mai cred în basmele simpliste.

Angelica Ioanovici

Are sens

Suntem străini, distanța are sens,

Se-ntinde ca o pată pe destin

Și doar dezamăgiri din parte-ți vin,

Prin fumul de țigară foarte dens.

Suntem străini, am fost întotdeauna,

Zadarnice istorii-ai ticluit

Prin versuri cu galoane de iubit,

Tronează peste ele azi, minciuna.

Suntem străini, distanțele confirmă,

Ne-au brevetat această calitate,

E mistic așezată peste toate,

În ziua rece, plânsă și infirmă.

Ai stins încet și rând pe rând lumini,

Ce nici măcar n-au apucat să ardă,

Te-ai transformat în tristă halebardă,

Distanța are sens, suntem străini.

Angelica Ioanovici

Unele cuvinte

Unele cuvinte se spun greu,

Sunt toamne peste ele-nțepenite

Și pleac-adeseori pe negândite,

Prin ploile care revin mereu.

Unele cuvinte-au adormit

Pe lespezi de uitare și tăciune

Și-oricât ar vrea, nu au nimic a spune,

Căci deslușiri în ele au murit.

Am regăsit poeme necitețe,

Cuvintele s-au rătăcit în ele,

Îmi par străine, necinstit de grele,

Și nu mai pot cadența s-o învețe.

De multe ori neșansele insistă

S-aducă imposibile acuze,

Li se citesc halucinant pe buze,

Dar unele cuvinte nu există.

Angelica Ioanovici

Făclia

Tu nu mă vezi așa cum sunt,

Mă reclădești doar din imagini,

Din versuri ninse de paragini,

Tresar ca simplu amănunt.

Și uneori mă dezlipești

Dintr-o prefață-ncremenită,

Îți par, fără să vreau, ispită,

Plutind în rafturi cu povești.

Minutele plâng egoist

Prin dimineața trecătoare

Și mă declari o întâmplare,

Dar nici nu știi dacă exist.

Nu încerca să mă găsești,

Sunt o făclie neaprinsă,

Prin vadurile lumii însă,

Vreau să-mi repeți că mă iubești.

Angelica Ioanovici