Toamnă fără tine

E toamnă, mi-e frig fără tine,

Mai ia-mă în brațe puțin,

Iar vorbele lumii cretine

Să fie săgeți ce nu vin.

E toamnă și frigul din brume

Tresare ca o consecință

Purtată aiurea prin lume

Cu frunze pe post de sentință.

De-o vreme nu scriu mai nimic,

Plecarea de mână mă ține,

Mai ia-mă în brațe un pic,

E toamnă, mi-e frig fără tine.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Poezia fără vină

Nu, poezia n-are nicio vină,

De vină suntem noi, amestecat,

Pentru că-n nopți de dor, cu lună plină,

Un negustor cinstit ne-a cumpărat.

Și negustoru-avea o taină-a lui,

Marcată de a timpului patină,

Ce nu stătea în calea nimănui,

Era o poezie fără vină.

Ca doi jurați nebuni învinuim,

Un gest, trecutul, însăși întâlnirea,

Cât infinitul totuși ne iubim,

Știi ? Negustorul trist era iubirea.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Frunză verde

Frunza verde dintr-un cântec

A plecat așa deodată

Și s-a transformat în fată

Cu privire de descântec.

Părul negru, ochii stranii,

Inima făcută țănduri,

Seara, îmbrăcată-n flenduri,

Blestema pe rând castanii.

Unu-a fost de așteptare,

Altul a găsit o cheie

Și zâmbea ca o femeie,

Dar acum e doar uitare.

Frunza verde prinsă-n hore

A plecat în lumea largă,

Cu plecarea vrea să șteargă

Ani, și secole, și ore.

Dorul a-nceput s-aștearnă

Praf de lună arămie,

E o dragoste târzie,

Frunza verde-aproape toamnă.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Am fost

Am fost un vers uitat cândva,

Într-un copac ce nu dă roade,

Iar frunzele, iubirea mea,

Mureau încet printre balade.

Am fost un vers ce n-avea loc,

Un timp împrăștiat degeaba

În care soarele de foc

Își măsura haotic graba.

Și-aș fi continuat să fiu

O uscăciune-n luna mai,

Un fel de amănunt târziu,

Iubirea mea, de nu erai.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Toamnă de dor

E numai toamnă, numai dor,
Poema pare o supapă
Prin care gândurile scapă
Și se aștern ca un covor.

Pășesc încet spre arămiu,
Rugini se năruie ușor,
Prin amintirile ce dor
E numai toamnă și târziu.

Distanța n-are ce ne spune,
N-are răspunsuri la-ntrebări
Și înapoi nu sunt cărări
Doar frunza toamnelor nebune.

Poema pusă ca decor
Încearcă noduri să desfacă,
Prin desfrunzirea care pleacă,
E numai toamnă, numai dor.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Doină

Am să plec, am să mă duc

Într-o seară vinovată,

Ca un pui uitat de cuc

Spre o zare-ndepărtată.

Am să plec, n-am să mai vin,

Dragoste lumină albă

Și din visul tău senin

Am să-mi pun la gât o salbă.

Am iubit fără scăpare,

E un vers ce sună sec,

Într-o lume călătoare

Am să plec, am să tot plec.

În povești cu lună plină

Unde-un dor nebun se toarce,

Pe-o câmpie de lumină,

Am să plec, dar m-aș întoarce.

Angelica Ioanovici

Imagine internet