Nu mai este acum nici probabil,
Să-mi vorbești într-o limbă de lemn
Mi se pare cumva lamentabil.
Să accept inutil noi condiții
Puse-n fraze cu vorbe opace
Ce prevăd că ascund doar ambiții,
Nu mai vreau și nu cred că se face.
Azi prefer să rămânem doar muți,
Să plutim într-un soi imperfect
Și să știm că suntem decăzuți
Din orice, doar așa ca efect.
Vine toamna și vântul dement
Răscolește amintiri și nu știe
Că de fapt ești același absent
Ce-mi părea până ieri poezie.
Angelica Ioanovici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu