Tradiții 9

Macii

Casa urâcioasă

Mi-e frig în casa asta urâcioasă,
Atât de frig încât aș vrea să mor,
Şi o perdea de ger parcă se lasă
Peste ferestre dincolo de dor.

În casa asta nu sunt certitudini,
E doar un haos trist, universal,
Mă chinuie din insolite pricini
Dorul de tine, sumbru, imoral.

Aici nu ştiu de-a locuit iubirea
Sau de-a trecut într-un voiaj,
E despletită jalnic amintirea
Pe scările ce urcă la etaj.

În casa asta n-o să-mi fie bine
Oricât aş încerca s-o încălzesc,
Tristețe se revarsă dinspre tine,
În casa asta cred că înnebunesc.

Din volumul Moneda spre vise
Ed. Sfântul Ierarh Nicolae 2014

Moneda spre timp

După cum ţi-am mai spus,
fericirile care se plimbau pe bulevarde
nu-mi erau destinate,
mă priveau cu ochi de pisică împăiată,
dar nu-mi aparţineau,
poate în viziunea unora eram chiar
una dintre ele,
n-a fost aşa.

Ai văzut cum mă dădeam cu capul
de orele exacte, n-ai zis nimic,
oricum nici nu s-ar fi auzit în vacarmul acela.

Mi-am prins toate gândurile într-un coc neglijent
şi am aşteptat,
anotimpurile treceau hârşâit şi abia schiţau câte un gest
de regret
la întoarcerea paginilor,
speranţele s-au luat de mână
două câte două şi au plecat în grabă,
orice împotrivire s-a dovedit zadarnică,
timpul punea deja sigilii uriaşe.

Fericirile altora îşi pregătesc zâmbetele
pentru săptămâna viitoare,
nu am nici o legătură,
eu am rămas pe afişele zdrenţuite
şi acolo îmi văd de ale mele
într-o singurătate perfectă.

Din volumul Moneda spre vise
Ed. Sfântul Ierarh Nicolae 2014

Doar tu

Doar tu mă întrebi, câteodată
Ce umbre târăsc din trecut
Și câte iubiri am avut
În viața aceasta ciudată.

Doar tu mă mai mângâi ușor,
Șoptindu-mi ceva la ureche,
Așa ca o muzică veche,
În arșița serii de dor.

Doar tu mă alungi într-un fel
Ce pare mai mult o chemare
Și frigul din mine te doare
Iar timpul vuiește rebel.

Din volumul Grajduri albastre

Pălăria roz

Tradiții 8

Iubiri imprudente

Iubiri oarecum imprudente
Ce par uneori sacrilegii,
Sfidând barierele legii,
Apar la greșeli evidente.

Din start li s-au pus paranteze,
Să aibă cu ce să închidă
Neșansa aproape fluidă
Și-un vis aiurit să salveze.

Iubiri într-un fel aberante
Bifate-n capitole stranii,
Nesigur, revin peste anii
Ce plâng paradoxuri constante.

din volumul Grajduri albastre

Un surâs

Un surâs aruncat la-ntâmplare
Între ceasuri ce ticăie-a toamnă,
A adus, într-un fel, vindecare
Și a pus însuși  timpul să doarmă.

Un surâs, sugerat ca răspuns,
Prevestind că va fi dimineață,
Personal, cred c-a fost îndeajuns
Ca pretext pentru încă o viață.

Un surâs revenind peste ani,
Coborât dintr-un vis provizoriu,
Pe alei ruginind sub castani,
A rămas un neclar accesoriu.

Un surâs, lunecând printre noi,
Răvășit de aceeași plecare,
Se resimte-n tristețea din ploi
Și tăcut se strecoară-n uitare.

din volumul Grajduri albastre

Noaptea

Noaptea părea o epidermă stinsă,

Se agățau de vise fluturi stranii

Ce pângăreau nespusele strădanii

Rămase undeva în iarba ninsă.

Noaptea știa de-atunci că va fi prinsă

În câteva poeme subterane

Cu chingi de dor aproape inumane,

Așa că s-a drapat ca o învinsă.

Noaptea era doar una din probleme,

Ce încerca să șteargă din memorii

Tangajele de-a dreptul iluzorii,

S-a dovedit însă, a fi devreme.

din volumul Grajduri albastre

Sunt lacrimi

Sunt lacrimi ce rămân ascunse,
Lumina ochilor n-o știu
Și se usucă prea târziu,
Pe fața lumii neajunse.

Sunt lacrimi ce-și croiesc poteci
Pe-un câmp arid, suplimentar
Și parcă strigă, foarte rar
Ceva legat de-un veșnic „pleci”.

Sunt lacrimi dezlipind din ieri
Un imposibil jurământ
Și se căznesc, și poate sunt
Clipe ce duc spre nicăieri.

Sunt lacrimi ce se frâng ușor,
Lumina ochilor n-o știu
Și strâng în ele un pustiu
Dintr-un intraductibil dor.

Din volumul Grajduri albastre

Coboară !

Tradiții 7

Probabil

Probabil s-a mai scris această carte
Cu pagini rătăcite pe traseu,
Recunoscută încă de departe
După însemnul straniu de rateu.

De parcă a mai fost acest capitol
Netot și scrijelit pe caldarâm,
Cu muzici lente puse ca obstacol
La începutul unui alt tărâm.

Probabil a mai fost această noapte,
Descrisă undeva ca un întreg,
Pe la sfârșit sau poate-n altă parte,
Oricum n-am reușit s-o înțeleg.

De parcă s-a desprins aceeași filă,
Purtată undeva de un torent,
Apropiindu-se cu oarecare silă
De maluri afundate în prezent.

Probabil s-au mai pus aceleași norme,
Tâmpite și desigur încălcate,
Cu marginile negre și diforme
Ce seamănă în jur singurătate.

din volumul Grajduri albastre

Flori de nisip

Secretarei

Mărgele

Tradiții 6

Moneda spre vise Poezii Angelica Ioanovici

Bulgărică

Lacrima

Castelul

Prostul

Tradiții 5

Iar grădina