Între ceasuri ce ticăie-a toamnă,
A adus, într-un fel, vindecare
Și a pus însuși timpul să doarmă.
Un surâs, sugerat ca răspuns,
Prevestind că va fi dimineață,
Personal, cred c-a fost îndeajuns
Ca pretext pentru încă o viață.
Un surâs revenind peste ani,
Coborât dintr-un vis provizoriu,
Pe alei ruginind sub castani,
A rămas un neclar accesoriu.
Un surâs, lunecând printre noi,
Răvășit de aceeași plecare,
Se resimte-n tristețea din ploi
Și tăcut se strecoară-n uitare.
din volumul Grajduri albastre
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu