Orașul de praf

O dimineață ca oricare alta

Și zorile sunt parcă un cearceaf,

Peste orașul verilor de praf

Un sculptor și-a uitat aiurea dalta.

Destinul îmi mai dă un telefon

Și mă întreabă alarmat, ce fac ?

Pe scări coboară lent câte-un copac

Și are frunze strâmbe de carton.

Iubirea îmi trimite-un autograf,

Ea însăși este de un gri profund,

Scriu un poem în care să m-ascund,

Sunt în orașul verilor de praf.

Angelica Ioanovici