Iubire

Cred că te-am așteptat, iubire

Și uneori ți-am scris poeme,

Erau târziu, erau devreme                                         

Și aduceau a prohibire.

Am îmbrăcat și rochii triste,

Prin dorul ce părea extrem,

Mai ascundeam câte-un poem,

Lăsând speranța să existe.

Atâtea lucruri s-au schimbat

Și-n ochii tăi e numai soare

Dintr-o poveste viitoare,

Cu-n început neașteptat.

Parcă am șters din amintire,

Tăceri care păreau eterne

Și primăvara se așterne,

Cred că te-am așteptat, iubire.

Unde ai pus cuvântul dor ?

Te uiți la mine surâzând,

A fost o negură din gând

Și mâna mi-o cuprinzi ușor.

Nu mai e mers, e doar plutire

Și prin oceanele de flori,

Tu ești lumina mea din zori,

Bine-ai venit din nou, iubire !

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Aproape statui

Aproape c-am ajuns statui

Și gândul meu nu te mai caută,

Am fost probabil doar o haltă

Într-un ținut al nimănui.

Cuvinte se mai cer traduse

Și-nlocuite uneori,

Dar e o pâclă peste zori

Și cărțile parcă sunt duse.

Tăcerea mea, tăcerea lui

Nu mai înseamnă poezie

Și-n lumea oarecum pustie,

Sunt numai pietre și statui.

Muțenia e-un fel de laudă

Și ignorarea o cutumă,

Pe care timpul o consumă

În primăvara ca o fraudă.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Violonistul

Violonistul nu va mai cânta,

Și-a pus vioara-ntr-o cutie spartă,

La colț de stradă nu va fi să-mpartă

Speranțele găsite undeva.

Azi ploaia s-așezat în locul lui,

Așa ca un potop de veșnicie

Cu nori de dimineață cenușie

Și-un plâns ce nu servește nimănui.

Violonistul a tăcut, bolnav

Stă ghemuit în colțul de mansardă,

Iar ochii lui au început să ardă

Prin liniștea ce-ngână ceva grav.

Zadarnic mâine îl vei aștepta,

S-a anunțat deja o zi ploioasă,

Tristețea și-a făcut în nori o casă.

Violonistul nu va mai cânta.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Târziul din dor

Probabil e foarte târziu,

De aceea nu vrei să privești

Spre toamna cu păr arămiu

Și numai un vis parcă ești.

Probabil e-aproape apus,

O știm amândoi, dar negăm,

Iubiri indecise s-au dus,

Mai lasă-ne doar să visăm.

Există probabil o rază,

Agață-ți-o-n suflet un pic

Și spune-mi acum doar o frază,

Apoi nu-ți mai cer chiar nimic.

Să fie o zi-curcubeu

În care poemă să-ți fiu,

Iar tu să rămâi visul meu,

Cu toate că e prea târziu.

O mână întinsă spre tine,

Deși ești un gând călător,

Ești poate poemul în sine,

Sau numai târziul din dor.

Angelica Ioanovici

Din volumul Cu tine

Editura Sfântul Ierarh Nicolae

Imagine internet

Februarie-primăvară

E februarie-primăvară

Cu ghiocei încă la modă,

Ce spun o neștiută odă

Prin valsul soarelui de-afară.

Toată tristețea a pierit,

Un alb de rai poate să fie      

Și-n nesfârșita poezie,

Azi am uitat că te-am iubit.

E-un parc aproape de oraș,

Alerg aiurea uneori,

Iar veșnicia lui de flori

Pare-un tărâm de basm gingaș.

Parcă îi văd întâia oară,

E un exces de ghiocei

Și-n parcul străbătut de-alei

E februarie-primăvară.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Aroma serilor de vineri

Și doamne, cât eram de tineri,

Pluteau prin nori visele noastre

Spre stele, în veșminte-albastre,

Pășea discret seara de vineri.

Și doamne, cât părea de trainic

Oricare gând, oricare vis,

Cu șoapte de iubire scris

Pe vălul nopții blând și tainic.

Unde-au plecat și când s-au dus

Nădejdile  nemăsurate,

Din flori de dor, adevărate

Și cum de suntem la apus ?

În șirul lungilor abțineri

Stă rezemată de-o baladă,

Cât s-o simțim, cât să ne vadă

Aroma serilor de vineri.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Coincindențe

                                                                 

Asupra palidelor evidențe

S-a abătut un fel de vreme grea,

Am încercat neclar să-ngaim ceva

Legat de nefirești coincidențe.

În timpul nesfârșitelor absențe,

Doar toamnele se mai uitau la mine

Prin ochii triști ai viselor vecine,

Înlăcrimați de vagi coincidențe.

Statornicii ce par indiferențe,

Se-apleacă peste gândul efemer

Și șterg fără vreun drept un colț de cer,

Rămân doar versuri și coincidențe.

Angelica Ioanovici

Din volumul Cu tine

Editura Sfântul Ierarh Nicolae

Absență

De azi m-am împăcat cu gândul

Că nu te voi vedea nicicând,

Am să te șterg din primul rând

Și dorul am să-l trec, uitându-l.

De azi în capătul opus

Al unor perspective lente,

Voi fi doar una din absente

Din vraja visului apus.

Prin munții adormiți sub brazi

Am să mă pierd încă o dată

Și gândul tău n-o să mai poată,

Să-mi șteargă lacrima de azi.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Vis de februarie

Plouă. E-un februarie nebunesc,

Zile întregi s-au transformat în apă,

Iar din potop doar visele mai scapă

Și prin poeme tainice plutesc.

Neînțelesul magicei fobii

Își prinde-o margaretă la rever,

C-un zâmbet trist, ciudat și auster

Pune un semn pe dreptul de a fi.

Din inerție sau curiozitate

Se-nchină-apoi iubirii pământene

Ce are ploi de dor în loc de gene

Și nesfârșite basme fermecate.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Îți amintești ?

                                         

Îți amintești ? Probabil nu,

O toamnă rece și târzie,

Ce alerga prin poezie

Și dimineața erai tu.

Îți amintești ? Cred c-ai uitat

Căldura vorbelor alese,

De multe ori neînțelese,

Ce-aveau pecete de păcat.

E toamnă iar, dar tu nu ești

Și-n așteptările puține,

Doar dorul ne mai aparține.

Îți amintești ? Probabil nu.

Îți amintești ? Era pustiu

Și între noi domnea o vină

Ascunsă-n munții de rugină.

Tu ai uitat, eu încă știu.

Incoerent încă te strig,

Să îmi răspunzi ar fi bizar,

Un șters articol de ziar

Prin amintirile de frig.

Va trece timpul distructiv,

Până la urmă e normal,

Ne face-un semn cumva formal

Și ține de definitiv.

Învinsă, toamna va pleca,

Vâslind cu stele căzătoare,

Pe cerul tău voi fi uitare.

Îți amintești ? Probabil da.

Angelica Ioanovici

Din volumul Cu tine

Editura Sfântul Ierarh Nicolae

Faptul divers

Cu o vorbă ai șters

Tot ce-a fost de cântat

Și spre faptul divers

Ea, iubirea-a plecat.

Într-o zi, mai târziu,

Peste-o sută de ani,

În orașul pustiu

Vor trăi doar castani.

Cineva va găsi

Un poem rătăcit,

Încurcat va zâmbi

La cuvântul „iubit”.

Vor miji încă zori,

Primăvară va fi

Și altare de flori

Peste noi vor pluti.

Am crezut, am căutat,

Am avut de pierdut

În orașul uitat

Într-un vers cunoscut.

Poate-am fost, poate nu

În poemul ciuntit,

Râzi probabil și tu

De nonsensul „iubit”.

Se va face iar zi

Undeva-n univers

Și-amândoi vom fugi

Triști spre faptul divers.

Angelica Ioanovici

Imagine internet