Aproape statui

Aproape c-am ajuns statui

Și gândul meu nu te mai caută,

Am fost probabil doar o haltă

Într-un ținut al nimănui.

Cuvinte se mai cer traduse

Și-nlocuite uneori,

Dar e o pâclă peste zori

Și cărțile parcă sunt duse.

Tăcerea mea, tăcerea lui

Nu mai înseamnă poezie

Și-n lumea oarecum pustie,

Sunt numai pietre și statui.

Muțenia e-un fel de laudă

Și ignorarea o cutumă,

Pe care timpul o consumă

În primăvara ca o fraudă.

Angelica Ioanovici

Imagine internet