Până la Cluj

Până la Cluj pot să beau o cafea,

Să îmi pun o dorință ascunsă

Într-o lacrimă încă neplânsă,

Braț la braț să pornim undeva.

Până la Cluj pot să scriu un pastel

Despre iarna ce tocmai se-arată

Și se uită spre mine-ncurcată,

Bănuind că mi-e gândul la „el”.

Și prin frigul cumva nefiresc,

Ce și-a luat un vremelnic permis

Invocând o neregulă-n scris,

Doar la Cluj pot să-ți spun „te iubesc”.

Angelica Ioanovici

Dumneata

Tu, liniștea mea

Pierdută cândva

La margini de vis,

Zidită în scris,

În rime zurlii

Pe care le știi,

Frânturi alergând

Cu lacrimi de gând.

Să-ți spun „dumneata”

Ar fi un ceva

Plecat de pe loc

Și fără noroc.

Uitări argintii

Sunt zorii pustii,

Ajunși undeva,

Tu pari „dumneata”.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Te aștept cu dor

Într-o zi senină poate se vor șterge

De la sine, simplu, sensuri interzise

Și un dor nebun spre apus va merge

Regăsind acorduri prin poeme scrise.

De la o fereastră cineva întreabă

-          Ce înseamnă totuși ”te aștept cu dor”?

Apoi se retrage cu un fel de grabă,

Necontând răspunsul din exterior.

Într-o altă zi, într-un alt palat,

O nădejde-albastră cântă la clavir

Dorul se așează trist și nechemat

Și răstoarnă vraja vechiului potir.

Într-o zi senină, undeva departe

Cineva va scrie pur întâmplător,

Pe o întristare pusă într-o carte,

„Te aștept de-o viață, te aștept cu dor”.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Că uneori

Că uneori încă-ți mai scriu

Nu e decât un obicei,

Un gest făcut fără temei

Pe un târâm deja pustiu.

Că uneori încă deschid

O poartă foarte ruginită,

Cu o poemă rătăcită,

Îți va părea cumva stupid.

Că uneori încă visez

Nu e decât o întâmplare,

Am fost o clipă trecătoare,

Un pas în valsul vienez.

Îmi pari distant ca un străin

Și rece ca un sloi de gheață,

Dar undeva într-o prefață

Încă există cer senin.

Mi se întâmplă să plusez

Cu versuri neconvingătoare,

Ce stau ascunse în sertare

Și uneori încă valsez.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Într-un poem

Într-un poem scris mai demult,

Ce seamănă cu o ninsoare,

Tu ești un cântec oarecare

Și uneori te mai ascult.

Într-un poem scris pe-nserat

Încerc petale să înșir

Ca într-un prelungit delir

La care-ncet am aderat.

Într-un poem fără accent,

Printr-o fereastră indigo

Ne ducem care încotro

Pentru c-așa este prudent.

Angelica Ioanovici

Imagine internet