Gol

 

 

De-atâta vreme nu-mi mai spui nimic,

Nici dacă este bine sau e rău

Că-mi este tot mai dor de chipul tău

Și de-un cuvânt, oricât ar fi de mic.

 

E iarăși toamnă plină de bolnavi

Și iarna de pe-acum își pune mască,

S-a șters abrupt zâmbirea omenească

Și-am devenit plictisitori și sclavi.

 

Nu întrevăd speranța nici un pic,

Ajută-mă, să-ncerc s-o regăsesc.

Prin toată nebunia, te iubesc

Deși tu nici măcar nu spui nimic.

 

Angelica Ioanovici