Frig

Iarna, ca o florăreasă,

Și-a pus florile strategic,

În buchete de-un alb legic,

Pe la fiecare casă.

În oraș, printre tramvaie,

Un copil cântă-un colind,

Mărunțișul îl întind

Spre căciula lui de oaie.

Frigu-mi circulă prin vine,

Primăvară, primăvară,

Cu ochi calzi de căprioară,

Mi-e un dor nebun de tine.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Teatrul de păpuși

La teatrul de păpuși, deși pustiu,

Se joacă nefiresc aceeași piesă,

Iubirea stă chircită într-o lesă,

Cu sufletul rănit de „prea târziu”.

La teatrul de păpuși privesc pe geam

Și păpușarul știe foarte bine

Să înnoreze clipele senine,

Punând pe soare-un imposibil ham.

Din colțul părăsit degeaba strig,

Timpul se scurge trist și previzibil,

Iar plânsul meu e oarecum penibil,

În teatrul de păpuși s-a făcut frig.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Bine-ai ajuns

Bine-ai ajuns singurătate,

Te-aștept de-aproape patru luni,

Degeaba râzi, degeaba suni,

Eu am murit pe jumătate.

Afară e un frig cumplit

Și soarele-și ascute dinții,

Iar lacrimi înaintea minții

Descoperă cât te-am iubit.

Rămâi la mine nedreptate,

Sunt oarecum obișnuită

Să fiu doar o nereușită,

Bine-ai ajuns singurătate.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Poetul

-          Iertați-mă, dar nu doriți o carte ?

E scoasă de un an de sub tipar.

-          Hei, nu priviți acum în altă parte,

Am pus o întrebare, atâta doar.

Treceam pe stradă, l-am văzut că-ncearcă

Să-ntindă trecătorilor ceva                              

Și glasul înglodat în lacrimi parcă

În doină de iubiri se prefăcea.

-          Iertați-mă, dar este gratuită,

Nu vreau vreun ban, vreau doar să dăruiesc,

Stresată lumea se-ntorcea grăbită.

-          Hei, nu uitați că totuși vă iubesc.

Nu-l ignorați, priviți-l cu blândețe,

Este un visător, e un poet

Și dacă nu puteți să-i dați binețe,

Zâmbiți-i virtual măcar pe net.

Angelica Ioanovici

Din volumul Cu tine Editura Sfântul Ierarh Nicolae

O carte

O carte s-a pierdut pe  drum

Și-n rătăcirea ei duioasă

Visa cărarea spre o casă,

Reinventând-o, oarecum.

Nici nu credeam că e posibil

Să fie miza doar o carte,

Să se ajungă-așa departe,

Dar ne-am iubit ireversibil.

Poștașul nu știu ce împarte

Și face semne disperate,

El știe că în realitate.

Am devenit această carte.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Infracțiuni de iubire

Și uneori se fac infracțiuni

Fără s-aducă bunuri materiale,

Iubirea ar fi una din minuni,

Cu toate persecuțiile sale.

Și poate că suntem doi infractori,

Care-și cunosc păcatele și vina,

Dar tot le-ar repeta de mii de ori

În încercarea de-a găsi lumina.

Ne asumăm o culpă relativă

Și preferăm să fim cumva datori,

Deși avem chiar astrele-mpotrivă

Alegem să rămânem infractori.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

De-o vreme

De-o vreme nu mai pot să scriu,

Realități, ca o cenzură,

Reinventează o măsură

Din nu știu ce canon târziu.

De-o vreme m-am oprit din scris,

În aparență fără cauză

Și toamna-ngălbenită pauză

Adoarme-n frunzele din vis.

Iubirea-mi cere să ascult

Bătaia inimii nebune

Și vinovată parcă-mi spune,

„De-o vreme îl iubești prea mult.”

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Și uneori inima doare

Și uneori inima doare

Chiar dacă nu ești cardiac,

Perfuzii triste parcă tac

Pe câte o lacrimă de soare.

Cardiogramele clipesc,

E-aproape o complicitate,

Un lan de vise secerate

De imposibilul „iubesc”.

Cuvântul zării se desface

Și se așterne pe hârtie

Într-o ciudată poezie

Și uneori inima tace.

Uitarea câteodată moare

Și alergăm prin amintiri

La brațul unei noi iubiri,

Dar uneori inima doare.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Incertitudini

Poate-ar mai fi câte ceva de scris

Și nu neapărat despre iubire

Sau despre geana-albastră a unui vis

Ascunsă într-un strop de nemurire.

Poate-ar mai fi câte ceva de șters

Din lungile-așteptări obositoare,

Din toamna ce se clatină în mers,

Împiedicată-n frunze de uitare.

Poate-ar mai fi o variantă-n brume,

Acuma nu o știm, dar de-am găsi-o

Am ignora scadențele din lume,

Pe care un dement a scris adio.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Toamnă fără tine

E toamnă, mi-e frig fără tine,

Mai ia-mă în brațe puțin,

Iar vorbele lumii cretine

Să fie săgeți ce nu vin.

E toamnă și frigul din brume

Tresare ca o consecință

Purtată aiurea prin lume

Cu frunze pe post de sentință.

De-o vreme nu scriu mai nimic,

Plecarea de mână mă ține,

Mai ia-mă în brațe un pic,

E toamnă, mi-e frig fără tine.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Poezia fără vină

Nu, poezia n-are nicio vină,

De vină suntem noi, amestecat,

Pentru că-n nopți de dor, cu lună plină,

Un negustor cinstit ne-a cumpărat.

Și negustoru-avea o taină-a lui,

Marcată de a timpului patină,

Ce nu stătea în calea nimănui,

Era o poezie fără vină.

Ca doi jurați nebuni învinuim,

Un gest, trecutul, însăși întâlnirea,

Cât infinitul totuși ne iubim,

Știi ? Negustorul trist era iubirea.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Frunză verde

Frunza verde dintr-un cântec

A plecat așa deodată

Și s-a transformat în fată

Cu privire de descântec.

Părul negru, ochii stranii,

Inima făcută țănduri,

Seara, îmbrăcată-n flenduri,

Blestema pe rând castanii.

Unu-a fost de așteptare,

Altul a găsit o cheie

Și zâmbea ca o femeie,

Dar acum e doar uitare.

Frunza verde prinsă-n hore

A plecat în lumea largă,

Cu plecarea vrea să șteargă

Ani, și secole, și ore.

Dorul a-nceput s-aștearnă

Praf de lună arămie,

E o dragoste târzie,

Frunza verde-aproape toamnă.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Am fost

Am fost un vers uitat cândva,

Într-un copac ce nu dă roade,

Iar frunzele, iubirea mea,

Mureau încet printre balade.

Am fost un vers ce n-avea loc,

Un timp împrăștiat degeaba

În care soarele de foc

Își măsura haotic graba.

Și-aș fi continuat să fiu

O uscăciune-n luna mai,

Un fel de amănunt târziu,

Iubirea mea, de nu erai.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Toamnă de dor

E numai toamnă, numai dor,
Poema pare o supapă
Prin care gândurile scapă
Și se aștern ca un covor.

Pășesc încet spre arămiu,
Rugini se năruie ușor,
Prin amintirile ce dor
E numai toamnă și târziu.

Distanța n-are ce ne spune,
N-are răspunsuri la-ntrebări
Și înapoi nu sunt cărări
Doar frunza toamnelor nebune.

Poema pusă ca decor
Încearcă noduri să desfacă,
Prin desfrunzirea care pleacă,
E numai toamnă, numai dor.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Doină

Am să plec, am să mă duc

Într-o seară vinovată,

Ca un pui uitat de cuc

Spre o zare-ndepărtată.

Am să plec, n-am să mai vin,

Dragoste lumină albă

Și din visul tău senin

Am să-mi pun la gât o salbă.

Am iubit fără scăpare,

E un vers ce sună sec,

Într-o lume călătoare

Am să plec, am să tot plec.

În povești cu lună plină

Unde-un dor nebun se toarce,

Pe-o câmpie de lumină,

Am să plec, dar m-aș întoarce.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Noapte bună, de stele

Aștept să-mi scrii ceva pe-un nor,

Însă niciunul nu se-arată

În lumea cu iubiri brodată,

Noapte bună, de dor.

Te caut prin gândurile mele,

Deși plutesc întârzieri,

Ce se întorc spre nicăieri,

Noapte bună, de stele.

Ce vrei să-mi spui nemărginire,

Că-n vise totuși se împart

Și realități ce ne despart ?

Noapte bună, iubire.

Incertitudini se adună,

În vadul grijii stau la sfat

Și parcă-n porți închise bat,

Noapte bună, de lună.

Au fost momente și mai grele,

M-ai luat în brațe, am trecut

Într-un poem necunoscut,

Noapte bună, de stele.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Băiatul acela

L-am iubit pe băiatul acela,

Încercam să îi spun, într-un fel,

Peste-un timp voi începe nuvela

Cu un dor imposibil, de el.

L-am iubit pe băiatul din parc,

Într-o seară de vară tăcută,

Cupidon își pusese în arc

Doar săgeți de iubire acută.

Vor veni triste toamne de ploi,

Clipe-n nori rătăci-vor umbrela,

Peste umăr privesc înapoi

Și-l iubesc pe băiatul acela.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Manechinul

Un manechin dintr-o vitrină

Privește straniu trecătorii,

Niște visări aleatorii

S-agață-n geamuri de lumină.

Ce bine-ar fi dac-aș fi pom,

Să am și frunze și chiar flori,

Să caut iubirea, uneori

Ce bine-ar fi dac-aș fi om.

Deodată trece-o realitate,

Cu pietre cineva aruncă,

De undeva s-a dat poruncă

Și țăndări visele sunt toate.

Vezi ? depărtările nu vin

Și nopțile-singurătate

Rămân de ochii lui legate,

Într-o vitrină-un manechin.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Două basme

Noi, două basme simple, tăcute și ușoare

Am alergat prin ziua ce se ferea s-apună

Și-am destabilizat balanțele bizare

Interzicând iubirii enormități să spună.

O nesfârșită vară ne strălucea pe buze

Și-aveam, nu știu de unde, puteri adevărate,

Noi, două basme simple, din vraja unei muze,

Ne-am năpustit spre viața ca o complicitate.

Nu mai țin bine minte ce muzică era

Și nici ce timpul însuși voia să ne arate,

Din toată nebunia a mai rămas ceva,

Aceste două basme tăcute și plecate.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Într-o seară de joi Versuri Angelica Ioanovici Muzică și Voce Dan Lucian...

Flori de păpădie

Într-o zi iubirea a plecat,

Și-a pus un șal din flori de păpădie

Și c-un surâs aproape-adevărat

S-a irosit în cărți de poezie.

Au trecut ani prin calendare gri,

Alte culori nu mai aveau vreun rost,

Toate erau neclare și târzii,

Pentru că ea, iubirea n-a mai fost.

De undeva din basmul adormit,

Prin care umbra dorului adie,

Pe înserat iubirea-a revenit

Cu-același șal din flori de păpădie.

Angelica Ioanovici

Imagine internet