Ție

Ție n-am putut să-ți scriu poeme,

Erai mai mult un cântec foarte dens,

Să te așez în versuri n-avea sens

Și te-am cântat cu sufletul, o vreme.

Ai fost vioara mea imaginară,

Dar să te pun în strofe n-am putut,

Încă îmi ești lumina din trecut,

Deși ne îndreptăm tăcuți spre seară.

Mi-aș fi dorit să te oprești din mers

Și-mbrățișați să fim ca o magie,

Dar pe pământ nu s-a-ntâmplat să fie,

Va fi poate-ntr-un vis sau într-un vers.

Mai lasă-ne să fim, fără să știi,

O imposibilă și fără rost pereche,

Într-un tango târziu, de modă veche,

Dansat pe malul unei poezii.

Angelica Ioanovici din volumul „Cu tine”

Editura Sfântul Ierarh Nicolae

Trepte

Da,  uneori îmi amintesc,

Erai de mână cu o fată

Și dintr-o dată lumea toată

Se cufunda în nefiresc.

Pe noi n-avea ce să ne-aștepte

Vreo împlinire sau ceva,

N-am mai privit în urma ta,

Urcai cu-o fată niște trepte.

Aveam din regăsiri brățări

Cu dragoste amestecate,

Prin vise reci și spulberate,

Urcai cu-o fată niște scări.

Îmi amintesc, doar câteodată,

Reproșurile sunt tardive

Și nu mai sunt alternative,

Tu urci tăcut cu-o altă fată.

Îngân spre clipa ce-a trecut,

Deși nu are-nsemnătate

Și malurile sunt surpate,

Să fiu eu fata, aș fi vrut.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

O sută de lei

Pe trotuar un bătrân își vindea

Amintiri dintr-o viață trecută.

-          Hai de luați peste lacrima mea,

Toate fac mai puțin de o sută.

O pendulă și un ac de cravată,

Niște cărți scorojite de timp,

Amintiri dintr-o viață uitată

Și un zeu ce-a plecat din Olimp.

I-am întins să mănânce ceva.

-          Nu va trece prea mult și-o să plouă.

-          Hai de ia peste lacrima mea

Și împarte covrigul în două.

Mai aveam două sute de lei.

-          E prea mult, dar să fie primit !

Două lacrimi erau ochii mei,

Pe trotuar un bătrân gârbovit.

Angelica Ioanovici

Din volumul Cu tine

Editura Sfântul Ierarh Nicolae

Păpușa din vitrină

                                                              

Păpușa din vitrină, fără riduri,

Îngână o poveste fermecată

Și-mbrățișarea lumii dezlegată

Pășește aiuristic peste ziduri.            

Păpușa din vitrina ce se stinge

Are un zâmbet trist în colțul gurii,

A șters demult incandescența urii,

E iarnă, e târziu și parcă ninge.

Este un sens ce nu mai are loc

În gândurile care s-au topit

Și îmi imaginez că m-ai iubit,

Iar seara se transformă într-un joc.

Pe strada ce-a intrat în amorțire,

Doar așteptarea zornăie ușor                    

Desprinsă din neșansele de dor.

Păpușa din vitrină, cu iubire.

Angelica Ioanovici

În plus

                                                                                     

Deodată m-am trezit cumva în plus,

Într-un castel pustiu și fără nume

Cu porțile închise  înspre lume

Și zâmbetul speranțelor s-a dus.

Deodată mi se pare că trișezi,

Cuvinte goale iarăși se complică,

Peceți peste iluzii se aplică

Și presupun că nici nu mă mai vezi.

Din lungile coloane s-au dedus

Doar nopțile ce nu aveau pereche,

Par insomnii într-o cetate veche,

Deodată m-am trezit cumva în plus.

Angelica Ioanovici din volumul Cu tine

Editura Sfântul Ierarh Nicolae

Lume de zăpadă

Câteodată încă-ți scriu      

Poeme aduse de ninsoare,

Prin vadul nopții e târziu,

Prin gândul lumii sunt uitare.

Fără să vreau încă mai sper

Să se întâmple o minune,

Dar fulgii reci căzuți din cer

Nu știu ce basme îmi vor spune.

Imperceptibil tot tresar

La orice foșnet ce se-aude,

Pendulul ticăie bizar

Și timpul nu mă mai include.

Plutesc printr-un ocean de fulgi

Spre două umbre ce se-arată,

Dar parcă și de-aici m-alungi

Într-un non-sens fără durată.

Te iau de mână și te mint,

Zăbrelele încep să cadă

Și totuși lumea de argint

E doar o lume de zăpadă.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Cuvintele din ultima scrisoare

Se cerne liniștit prima ninsoare

Și glasul tău încă plutește-n ea,

Să spună despre noi parcă ar vrea

Cuvintele din ultima scrisoare.

Îmi rătăcesc în minte mii de fulgi,

Din basmele uitate într-o iarnă

Și-ncearcă imposibil să aștearnă,

Doar visele în care poți s-ajungi.

E-o liniște adâncă de zăpadă,

A mai trecut un an și tu nu ești,

Deși prin viața mea mai rătăcești

Și ochii mei încă mai pot să vadă.

Iubirea nu apune, nici nu moare

Oricât de frig în lume ar tot fi,

Mă-ntorc din când în când spre-a reciti

Cuvintele din ultima scrisoare.

Angelica Ioanovici din volumul Cu tine

Editura Sfântul Ierarh Nicolae

Iubire sau hazard ?

 E lumea guvernată de hazard

Și tot ce uneori numim noroc

E doar un vis scăpat cumva de foc,

Dar multe alte vise totuși ard ?

E lumea guvernată de iubire ?

Seninul zilei poate fi chiar ea

Și-oricâte explicații am căuta

Ar fi doar exerciții de vorbire.

Nu are sens poemul revanșard,

Cuvintele se poticnesc în rime

Tot căutând blândețea din asprime,

Iubirea însăși pare a fi hazard.

Sunt viețile pe fața unui zar,

Rostogolit de gând prin univers,

Oprit câteodată într-un vers

Cu întrebări șoptite în zadar ?

E viața guvernată de iubire,

Sau doar hazard e tot ce ne-nconjoară,

Mă-ntreb acum a infinita oară,

Cât e prezent și cât e amintire ?

Angelica Ioanovici

Foto internet

Până la noi

                                            

Până la noi e-aproape seară,

O simt, o văd și o mângâi,

Iar vălul despicat de ceară

Încă mai speră să rămâi.

Până la noi e-aproape-un hău

Rămas după o ambuscadă,

Doar eu pășesc prin gândul tău

Ca printr-o șoaptă de zăpadă.

Până la noi e prea târziu,

Sunt trase draperii bizare,

Mă vei privi, dar n-am să fiu,

Iar ochii mei vor fi uitare.

N-ai să-nțelegi poemul stins

În care timpul dezertor,

Iubiri peste plecări a nins,

Până la noi e numai dor.

Angelica Ioanovici din volumul Cu tine

Editura Sfântul Ierarh Nicolae

Paradoxal

                                                                                           

Paradoxal nici tu nu m-ai uitat,

Deși s-au șters cărările de vreme,

Prin toamna care șuieră și geme,

Tresare-un timp cu dor încoronat.

Paradoxal vorbim cu nonșalanță,

De treburi oarecum cotidiene,

Dar amintirea rătăcește-n vene,

Purtând absurd un taler de balanță.

Iubirea e un gând esențial

Indiferent la ere și doctrine,

Mă recunosc fără să vreau în tine,

Deși îmi pari străin, paradoxal.

Angelica Ioanovici din volumul Cu tine

Editura Sfântul Ierarh Nicolae

Aurel Maior : Doi cai