Doi

       

Doi rătăciți,

Căutând o zadarnică poartă

Spre iubirea cu aripi prelungi,

Socotesc vagi distanțe pe hartă

Într-un parc, printre arborii ciungi.

Doi călători

Încă râd fără sens din orice,

Cu un râs adunat pe un card,

Ziua lumii de fapt nu mai e,

Sunt doar vise plecate ce ard.

Doi vinovați,

Judecata va fi unanimă,

Vor găsi undeva un cântar,

Îl vor pune plângând într-o rimă,

Ca pe-un fruct renegat de stejar.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Destăinuire

Poate c-am trăit periculos

Și iernile nici nu le-am observat,

Iar gerul lor deși adevărat

Părea un biet alergător gelos.

Poate c-am trăit aiuritor,

Pe la etaje undeva prea sus,

Acuma chiar și scările s-au dus,

De timpu-acela, totuși nu mi-e dor.

S-ar explica, la modul serios,

Prin întâlnirea noastră dintr-o seară,

Pe la un început de primăvară

Când iarna își dăduse masca jos.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Domnule Destin

Bună ziua, domnule Destin,

Ce-ai făcut în ultimele luni ?

Te-ai gândit vreodată să mă suni,

După vreun banal pahar de vin ?

Bună seara, domnule Destin,

Am sperat să fii mai indulgent,

Dar tăcerea pusă la prezent

Mă percepe ca pe un străin.

Chem zadarnic vise ce nu vin,

Amăgire tristă-a doi nebuni,

Te-ai gândit vreodată să mă suni ?

Noapte bună, domnule Destin !

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Și dacă ar fi

Și dacă-ar fi să mergem înapoi,

N-am mai găsi nimic din bucuria

Înlănțuirilor nebune dintre noi,

Nici să zâmbim n-am mai avea tăria.

Și dacă-ar fi să ne reîntâlnim,

Căci nu exclud această variantă,

Am încerca politicoși să fim

Prin toamna rece, palidă și boantă.

Acuma dacă spun că-mi pare  rău,

Probabil n-ar avea vreo importanță,

Găsesc doar umbre pe obrazul tău

Și practic a murit orice speranță.

Chiar dacă ochii mei se vor topi

De-atâtea lacrimi nevindecătoare,

Am să te-aștept în fiecare zi,

Iubirea mea, tăcută întâmplare.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Plecările rămase

Am început să nu mai cred nici eu

În reveniri cumva miraculoase

Și dacă vei privi în gândul meu

Ai să găsești numai plecări rămase.

Povestea noastră este într-o carte

Cu versuri despre tine și de  drag,

Voiam s-o vezi, voiam s-o iei departe,

Deși era în vis un simplu prag.

Ai luat-o, ai privit doar prima filă

Apoi ai aruncat-o într-un hău

Și-un zâmbet decupat dintr-o idilă

S-a proțăpit stingher pe chipul tău.

Hei, versurile mele de iubire,

Azi îmi păreți doar niște foi frumoase,

În jurul meu e numai amăgire

Și într-un colț numai plecări rămase.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Știam de la-nceput

Știam că toate se vor prăbuși,

Era atât de trist și evident,

Nu a fost necesară nicio zi

Și nici vreun complicat eveniment.

Știam că toate se vor termina,

Nu prea erau la locul lor firesc,

Mă pierd năucă în tăcerea ta

Și nu-nțeleg de ce te mai iubesc.

Știam de la-nceput c-așa va fi,

Vâltoarea dragostei e trecătoare,

Nu a fost necesară nicio zi

Și totuși, spune-mi tu, de ce mă doare?

Într-o cădere tu, în alta eu,

Suntem ca două frunze-aproape moarte,

Prin timpul care trece foarte greu,

Prin timpul care trece și desparte.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Sufragerie

Ne-mbrățișam învolburat

În mijlocul sufrageriei,

Aproape-n pragul nebuniei

Și totuși clipa a plecat.

A luat cu ea povestea-ntreagă,

De la-nceput pân'la sfârșit,

Nu a contat că ne-am iubit

Și nici că lacrimi se dezleagă.

Pe masă sunt tot două linguri,

Dar farfuriile sunt pline

Cu rămășițe din destine,

Mâncăm tăcuți, atât de singuri.

În prag clipește-o amintire,

În rest, e peste tot rugină,

Mai plânge-n geana de lumină

Îmbrățișarea ta, iubire.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Toamnă

Am început să nu mai contez,

Decizii s-au luat undeva în trecut,

Colivii limitează acut,

Toamna rece plângând pe trapez.

Am început să nu mai contez,

De fapt niciodată nu prea am contat,

Cred c-am fost un penibil argat

Cu un nume ciudat de botez.

Evidența și-a șters propriul crez

Și tăcerea se-așterne firesc,

Este toamnă de-un galben –prostesc,

Am început să nu mai contez.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Capătul lumii

Când te-am căutat era prea târziu,

Plecaseși demult la capătul lumii,

Voiam să te văd, voiam să îți scriu

Cu dorul ciobit de marginea lunii.

Când te-am căutat era spre apus,

Copiii din noi mai zâmbeau într-o poză,

În rest, ce-a rămas de citit și de spus

S-ar numi indulgent supradoză.

Zi-i cum vrei, inutil sau prescris,

Mi-e egal scadențarul pustiu,

Poate-odată, cândva , într-un vis,

Nu va fi de speranță târziu.

Angelica Ioanovici

Imperfecta ideală

Privește-mă, iubirea mea,

Sunt imperfecta ideală,

Cu lacrimi reci ascunse-n ea,

Bifează-mă ca îndoială.

Ignoră-mă, iubirea mea,

Sunt doar o iarnă de pripas

Și-ascultă, dacă vei putea,

O insomnie fără glas.

Privește-atent, iubirea mea,

Prin vechea lumii rânduială,

Încărunțind voi aștepta,

Sunt imperfecta ideală

Timpul pășește foarte lent

Și face înc-o socoteală,

Surâd spre tine, la prezent.

Sunt imperfecta ideală..

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Oră

N-a fost să fie nicio oră-ntreagă,

Iar dacă stai acum s-analizezi,

Doar teama va putea să înțeleagă

O toamnă despletită pe amiezi.

N-a fost să fie nici măcar o oră

Și totuși a trecut încă un an,

Poemul și-a pus haina incoloră

Și știe c-a fost scris aproape-n van.

Absența ta îmi zgâlțâie la ușă,

Dar dimineața încă mă mai leagă

Cu pietre prețioase de cenușă,

N-a fost să fie nicio oră-ntreagă.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Viză

                                                                                     

Să vină primăvara din culise,

Să pună ea o viză peste toate

Și așteptările acestea vinovate

Să fie doar moneda către vise.

Să repetăm cumva plictisitor

Aceleași versuri reînseninate,

Să pună ea o viză peste toate

Și obosiți să ne topim de dor.

Vor mai rămâne undeva nescrise

Poeme din volume fără loc

Și biblioteci ce n-au avut noroc,

Să vină primăvara din culise.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Aseară

Nu știu de ce te-am așteptat aseară

Și dincolo de orice rațiuni,

Speram să fii în cartea cu minuni,

Ce glăsuia prin flori de primăvară.

E-atâta frig în tot ce mă-nconjoară

Și clipa și-a pierdut din optimism,

Distanța seamănă cu un seism

Și totuși eu te-am așteptat aseară.

Am pus pe masă lumânări de ceară

Și le-am aprins cu dorul nebunesc,

Voiam în umbra lor să te găsesc,

Dar fără sens te-am așteptat aseară.

Era un soi de nebunie clară,

Nu îndrăzneai să vii și n-aveai cum,

Din lumânări mai iese încă fum,

Nu știu de ce te-am așteptat aseară.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Miezul zilei

S-auzi în miezul zilei „te iubesc”,

Este mai mult decât se poate cere,

Deși par două clipe efemere,

Sunt porți deschise raiului ceresc.

S-auzi în miezul zilei ”îmi e dor”

Și câteva cuvinte nebunești,

Să știi că totuși, încă îi lipsești,

E infinitul fără nici un nor.

Cotidianul trece nefiresc,

Se mai împotmolește-n aberații,

Dar dincolo de amăgiri și spații,

El încă-ți spune simplu „te iubesc”.

Și râsul lui aproape îngeresc,

Mai prețios ca vorba unor regi,

Acoperă întortocheate  legi

Și-îi spui în miezul zilei „te iubesc”.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Explicații

De ce să ne-afundăm în explicații,

Când toamna a venit cu struguri minimi ?

Dezamăgiri întinse peste inimi

Redefinesc nelămurite spații.

De ce să ne-afundăm în declarații

Sincronizate cu tergiversări ?

Am coborî zadarnic niște scări

Mascate într-un lan de aberații.

De ce să ne-afundăm în realitate,

Când adevărul este temător

Și depărtări se năruie ușor

Iar toamna rece-n poarta noastră bate ?

Oricum vom fi într-una exilații

În așteptări ce n-au nici un regat,

Dar sunt recunoscute drept păcat,

La ce-ar mai folosi vagi explicații ?

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Altădată

Amprentele sufletului

Fără sfârșit

Ai să mă vezi în orișicare damă,          

Ce-ți v-apărea în cale pe-nserat

Și-n așteptarea mea, cu multă teamă,    

Am să te văd în orișice bărbat.

Prin calendare vor mai trece veri,

Vei întreba zadarnic „unde ești ?”

Și la lăsarea fiecărei seri

Ai să mă cauți în cartea de povești.

La rândul meu am să te strig pe nume,

Desigur, nimeni nu îmi va răspunde,

Am să călătoresc haihui prin lume,

N-am cum să-ți spun de-acum nici când, nici unde.

Mă vei vedea în orișice femeie,

Ce-ți va zâmbi la asfințit de zi,

Va fi nepotrivită orice cheie,

Doar eu fără sfârșit te voi iubi.

Angelica Ioanovici

Imagine internet

Mă mai ții minte ?

Și tu mă-ntrebi: „mă mai ții minte?”,

Eu îți răspund :„aproape da,

Ne-am întâlnit pe undeva,

Într-o duminică fierbinte”.

Era probabil primăvară,

Sau poate-un început de toamnă,

Orice era, cred că înseamnă

O nebunie necesară.

Distanța stă-ntre noi cuminte,

Dar n-o mai simt ca pe-un obstacol,

Iubirea este un miracol,

Deși mă-ntrebi :„mă mai ții minte?”.

Angelica Ioanovici

Din volumul Așa cum ești

Imagine internet

Odată

La locul lor

Să punem visele la locul lor,

Este un lucru repetat frecvent

Și să trăim iubirea la prezent,

Îmbrățișați de toamnă și de dor.

Să punem amintirile în cui

Ca pe-un palton uitat în garderobă,

Să nu le folosim nicicând ca probă,

Pentru că nu servește nimănui.

Să punem gelozia-n bibliotecă,

Pe rafturile care nu se văd,

Deși își joacă rolul de prăpăd,

Ce-nchide alarmant câte o potecă.

Din când în când te vrei traducător

Pentru trecutul ce-a ieșit din lesă

Și îți imaginezi o veche piesă

Jucată fără niciun spectator.

Angelica Ioanovici

Din volumul Așa cum ești