Și lacrimile, poate nu contează,
Revin tăcute, la începutul verii,
Doar calul, fără sens, îngenunchează.
Speranțele se șterg și se destramă,
Orice nădejde se abandonează,
Visările s-au transformat în dramă,
Doar calul, peste zori, îngenunchează.
La marginea tăcerilor depline,
Lupta cu timpul parcă încetează
Iar în pustiul zilei fără tine,
Doar calul, în poem, îngenunchează.
Din volumul Grajduri albastre
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu