O regăsesc și astăzi în reviste
Și a rămas ca un penibil vis,
Aproape că-mi doream să nu existe.
Pe malul Senei se topeau iluzii
În vântul zbuciumat de primăvară,
Iar între noi se stabileau confuzii
Și făr-de sensuri nu-ncetau s-apară.
Pe bulevarde se plimbau mulțimi,
Imagini oarecum întunecoase,
Tristețea s-a ivit din înălțimi
Pândindu-ne ascunsă printre case.
Era april, se desprimăvărase
Orașul îmi părea ca un abis,
Iubirea pe o altă stea plecase.
Era ultima seară la Paris.
Angelica Ioanovici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu