Și cu lozinci de brumă scuturată,
S-a redeschis o poartă dintr-o dată,
Iar vechi distanțe au plecat nervoase.
Era un soare-albastru în pădure,
Lumina dănțuia ca o ispită
Și așteptarea neîmprejmuită
Uita încet de țintele obscure,
S-au destrămat pretenții vanitoase
Ștergându-se c-un vers false poteci,
Rănite depărtări din clipe reci,
În așteptarea mea cu ziduri groase.
Angelica Ioanovici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu