Să-ți cer să rămâi, să rămâi lângă mine,
Este doar un poem ce așteaptă nescris,
Este doar un blestem ce s-a stins de la sine.
Am plecat, ai plecat, nu venim înapoi,
Ne-am luat precauții, n-am lăsat îndoieli,
E un gol tot mai mare strecurat între noi,
E un sunet prea straniu, cu puțini decibeli.
Ai ajuns, am ajuns într-o lume netoată,
Ne privim ca și cum nici n-am fost pe pământ,
Ne-a învins, ne-a strivit a timpului roată,
Te zăresc, ești străin, dar eu nici nu mai sunt.
Mi se pare un moft de femeie trecută,
Să te rog să rămâi, să mai stai doar un pic,
Îți ofer de pe geam doar un ceai de cucută
Și te-ndemn să plutim spre un mare nimic.
Mă alungi, te alung ca și cum ne-am cunoaște,
Tu ești plin de orgolii, poate prea complicat
Iar pe mine, tu știi, controversa mă paște
Așadar, e mai bine că m-am dus, c-am plecat.
Din volumul Moneda spre vise
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu