Grajduri albastre

În grajdurile acestea din cer
Caii sunt vise aproape visate,
Încerc să te caut, încerc să mai sper
Că zborul cu tine încă se poate.

Soluții-s puține și toate s-au frânt
Cu nori revărsați în șoproane,
Nu pot fi aduse aici pe pământ,
Mânjii de dor parcă plâng în icoane.

Aici se răstoarnă basme și curg,
Se zbat și se sparg curat și rapid,
Plănuind cumva cu nesaț un amurg
Când ușa spre ele încerc s-o deschid.

Și ieslele toate sunt parcă de frig,
Nu pot să-nțeleg, dar iar am sosit
Și iarăși te chem, și iarăși te strig
Și plânsul din mine se-nchină sleit.

E un grajd albastru, grajdul din cer,
Sunt cai obosiți ce nu sar din rând,
Alunec spre ei, dar ei parcă pier
Și parcă se roagă să moară plângând.

La grajduri de nori, nu știu de ce vin,
Iubirea e moartă chiar de-aș găsi-o,
În cupe albastre e numai venin
Și caii-n galop cântă același adio.

Din volumul Moneda spre vise