Ceață

Mult prea departe este dimineața
În care ne vorbeam doar din priviri,
A mai rămas un văl de amintiri
Ce întețește și mai tare ceața.

Secătuite vaduri de tristețe
Se mai rostogolesc din când în când
Și mă întreabă uneori plângând,
Despre iubiri ce-aduc a injustețe.

Perdelele de ceață neatente
Acoperă iluzii fără formă
Într-o tăcere stinsă și diformă,
Iar timpul mârâie „festina lente”.

Angelica Ioanovici