Când hățurile vieții au slăbit
E doar halucinant că te-am iubit
Și timpul se scufundă-n așteptare.
Banalități se plimbă printre rânduri
Și tot ce fac e numai din rutină,
Singurătăți prelinse parcă-n vină,
Chiar mai departe, dincolo de gânduri.
E rândul tău să-mprăștii în cuvinte,
Neliniștea ca un acord de pace,
În care karma zilei se complace,
Stupid îngenuncheată dinainte.
E rândul tău la pasul fulgurant,
Să redescoperi într-o zi ce fac,
Prin versul stins, nesigur și opac
Și totuși taci, aproape dezarmant.
Angelica Ioanovici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu