La mulți ani !

La mulți ani !

CRĂCIUN FERICIT !

CRĂCIUN FERICIT !

Crâmpeie

Noi doi am fost cândva un palimpsest
Ce-a străbătut istorii-ntortocheate,
Uitarea-n poarta noastră încă bate
C-o serenadă tristă ca un rest.

Și uneori parcă suntem statui
Gonite peste câmpuri de omăt
Ce nu mai știu să vină îndărăt,
Spre un trecut ce e al nimănui.

Stă scris pe noi ce astăzi nu mai este,
Tu mă citești, eu nu te mai găsesc
Și-un văl de întuneric nefiresc
Se-ntinde peste două palimpseste.

Mă iei de mână, știu c-așa va fi
Și ai să ștergi crâmpeie indecise,
Vom alerga prin gânduri nepermise
Și prin eternități ne vom iubi.


Angelica Ioanovici

Pentru un timp

Mai lasă-mă să stau pentru o vreme
În gândul tău, ca un uitat bageac,
În fiecare zi să știi ce fac
Și să îmi scrii adeseori poeme.

Mai lasă-mă să stau pentru un timp,
Să treacă ziua de singurătate
Și din secunde-albastre, numărate
Să se zidească înc-un anotimp.

Mai lasă-mă o vreme să plutesc
Spre o lumină-n vechile lucarne
Și soarele cu dor, să se răstoarne
În clipa ce înseamnă „te iubesc”.

Angelica Ioanovici

Un el și-o ea

Într-o poveste, nu se știe unde
Erau demult numai un el și-o ea
Și lumea care îi înconjura,
Cu dragostea-ncepuse să-i confunde.

Într-o poveste, nu se știe care,
Se întindea o-ntortocheată stradă
Și flori de piatră răsăreau să vadă
Iubirea lor cu sufletul de soare.

Într-o poveste numai din iertare,
Erau un el și-o ea controversați,
La marginea plecărilor uitați,
Doi anonimi reinventând o zare.


Angelica Ioanovici

Orașul împrumutat

Nu-mi amintesc orașu-n care stai,
Știu doar că ești acolo, undeva
Și-oricâte drumuri mi-aș imagina
Se strâng în minte ca un evantai.

Nu-mi amintesc aleea de castani,
Acum nici nu mai cred c-a existat,
A fost doar un oraș îndepărtat
Și o poveste tristă despre ani.

Mă mai privești și-acum contrariat,
Din nu știu ce hățișuri de blazon,
Am fost istorioara de sezon,
Dintr-un oraș cândva împrumutat.

Angelica Ioanovici

Această zi

S-a încrustat în noi această zi
Ca măreția unei vechi pagode,
Încremenită-n versul unei ode
Și se va repeta fără să știi.

Va fi definitivă această zi,
Deși este aproape ireală,
Îi vom simți tăișul de răscoală
Și ne va dărâma spre-a ne clădi.

Încet ne-a limpezit aceasă zi,
Înfășurată-n clipa de răgaz
Ca într-o haină albă de atlaz,
Ne-a alungat pentru-a ne regăsi.

Pe timp se țese verbul a iubi
Prin destrămarea unei lungi asceze,
Neșansele sunt gata să cedeze,
Iar noi redevenim această zi.

Angelica Ioanovici

Nopțile care revin

Revin câteodată nopți albe
Ca pânza rece-a unei vechi pirogi
Plutind spre minaretele cu hogi
Sau spre câmpii învolburate-n nalbe.

Revin încet și nopți întunecate
Ca marea îngropată în mazut,
Cu ancore lipite de trecut
Și vise în uitare rebrodate.

Revin câteodată nopți senine
Cu stele ce veghează din înalt,
Iar clipele își pregătesc un salt,
Reinventând un drum până la tine.

Angelica Ioanovici

Ultima poveste

Ultima poveste s-a terminat prost,
Știam de la-nceput c-așa va fi,
Am încercat, dar n-am putut opri
Finalul care sigur a mai fost.

Ultima poveste era în pragul serii,
Se pregătea de-un oarecare bal,
C-un vers stupid aproape lilial,
Un fel de imn în spatele vegherii.

Era descris ca un atac latent,
Ce se chircea în gândul unei ore,
Înconjurat de alge carnivore,
Hrănite alarmant doar cu prezent.

Iar epilogu-ar trebui oprit,
Oricum n-am reușit să-l înțeleg,
A fost iluzia unui întreg,
În ultima poveste, te-am iubit.

Angelica Ioanovici

Iubirea ca un pandantiv

Să luăm iubirea ca pe-un pandantiv,
S-o agățăm pe neștiute strasuri,
La cumpăna iluziei din ceasuri,
Să ne-mbătăm de dor, fără motiv.

Să știu că e un gând care începe
Cu liniștea din ochii tăi senini,
Prin care au trecut nespuse vini,
Redefinite ca imense stepe.

Poate găsim un vers explicativ,
Pe drumul ce aleargă către casă
Și din nădejdea lui pretențioasă,
Să luăm iubirea ca pe-un pandantiv.

Să îmbrăcăm iubirea de prezent
Cu indecise margini în destin,
Care întârzie, dar totuși vin,
Să luăm iubirea ca pe-un testament.

Angelica Ioanovici

Să îmi citești în fiecare seară

Să îmi citești în fiecare seară
Cu glasul tău atât de nefiresc
Și-n altă lume să călătoresc
Peste potopul ce se-ntinde afară.

Să îmi citești în fiecare seară
Poemul cu sclipiri multicolore
Și să îmi spui la pragul dintre ore
Despre iubire, singura povară.

Să mă alinți în fiecare seară
Cu versuri ce probabil nu s-au scris,
Să mă aștepți la poarta unui vis,
Așa ca pe o ultimă comoară.

Și să simțim cum stelele coboară
Alunecând pe margine de lac,
Iar clipele-n lumină se prefac,
Să îmi citești în fiecare seară.

Angelica Ioanovici

Prin dimineața ta, o călătoare

Prin dimineața ta, o călătoare
Pentru cât timp, nu cred că e decis,
Sunt doar cuvinte risipite-n scris
Și perspective dincolo de zare.

În dimineața ta, o veche arcă
E pregătită iarăși pentru drum,
Cu puntea îmbrăcată în parfum
Și basme care vor să se întoarcă.

Mă sfredelești ca un bătrân corsar,
Privirea ta a început să ardă
Și a ucis o neștiută gardă,
Iar zborul se reface circular.

Rămâne neclintit-o întrebare,
Spre timpul care este măsurat
De granița unui imens regat,
Prin dimineața ta, o călătoare.

Angelica Ioanovici

Pare a fi

Pare a fi un basm adevărat,
Iar zborul nostru este spre lumină
Prin ziua zâmbitoare și senină,
Deși e doar un joc improvizat.

Mă iei de mână-n zorii ideali,
E inutil orice cuvânt în plus,
Oricum toate cuvintele s-au spus
Și timpii de plutire sunt egali.

Pare a fi un basm necenzurat
Ce-aleargă undeva peste imagini,
Nesocotind imensele paragini,
Dar este doar un vis îndepărtat.

Angelica Ioanovici

Distanțe de zăpadă

Zăpezi au înghițit distanțe,
Nu existăm, nici eu, nici tu,
Iar povestirea e-n balanța
Ce are-n talere doar nu.

Cu toate acestea, dimineața
Te-aștept în versul unui gând
Și-mi răsfoiesc aiurea viața
Găsindu-te, din când în când.

Fulgii se agață de speranțe,
Veșminte gerurile țes,
Rămâne totuși neînțeles
Un dor ce șterge reci distanțe.

Angelica Ioanovici

Să redescoperim

Să redescoperim iubirea
Păstrată de un vis uitat,
Într-un ungher îndepărtat,
Pe unde-a plâns nemărginirea.

Nu-ți fie teamă de primejdii,
Nu mai e loc de întristare
Și ploaia parcă e iertare
Pe ale toamnelor odăjdii.

Prin versurile de aiurea,
Lăsate undeva drept gaj
Într-o secundă de curaj
Să redescoperim iubirea.

Angelica Ioanovici

Trimite-mi o zi

Trimite-mi o zi în care să vin,
O zi din lumești calendare
Pe unde iubirea nu moare
Și este un vers din destin.

Trimite-mi o poartă prin care să trec
Ușor ca-ntr-o veche poemă,
Să-mi pun din iubiri diademă
Și șal de lumini, mitul grec.

Deschide-mi încet o fereastră,
Va fi între spațiu și timp
Și zeii vor scrie-n Olimp,
Legende cu dragostea noastră.

Angelica Ioanovici