Ca măreția unei vechi pagode,
Încremenită-n versul unei ode
Și se va repeta fără să știi.
Va fi definitivă această zi,
Deși este aproape ireală,
Îi vom simți tăișul de răscoală
Și ne va dărâma spre-a ne clădi.
Încet ne-a limpezit aceasă zi,
Înfășurată-n clipa de răgaz
Ca într-o haină albă de atlaz,
Ne-a alungat pentru-a ne regăsi.
Pe timp se țese verbul a iubi
Prin destrămarea unei lungi asceze,
Neșansele sunt gata să cedeze,
Iar noi redevenim această zi.
Angelica Ioanovici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu