Crâmpeie

Noi doi am fost cândva un palimpsest
Ce-a străbătut istorii-ntortocheate,
Uitarea-n poarta noastră încă bate
C-o serenadă tristă ca un rest.

Și uneori parcă suntem statui
Gonite peste câmpuri de omăt
Ce nu mai știu să vină îndărăt,
Spre un trecut ce e al nimănui.

Stă scris pe noi ce astăzi nu mai este,
Tu mă citești, eu nu te mai găsesc
Și-un văl de întuneric nefiresc
Se-ntinde peste două palimpseste.

Mă iei de mână, știu c-așa va fi
Și ai să ștergi crâmpeie indecise,
Vom alerga prin gânduri nepermise
Și prin eternități ne vom iubi.


Angelica Ioanovici