Îmbrăţişarea ta Versuri Angelica Ioanovici Muzică Dan Lucian Corb

Dragi prieteni

Dragi prieteni, pentru că am găsit nenumărate poezii copiate de pe blog fără numele autorului, sunt nevoită ca, pentru un timp, să nu mai public nimic aici. Mă veți găsi doar pe pagina mea de facebook, unde vă aștept nu numai cu poezii ci și cu proză.

Cu drag,

Angelica Ioanovici

Probabil

Probabil pe o altă stea,

Din plăsmuiri misterioase,

Sclipind în nopți întunecoase,

Ai fost chiar împlinirea mea.

Probabil timpul s-a oprit

Din nu știu ce bizar motiv,

M-a șters din cărți definitiv

Și-a ignorat că te-am iubit.

Probabil viața a decis

Cu voturi în majoritate,

Că revenirea nu se poate,

Iar drumul este interzis.

Desigur nu e anulabil

Nici un demers deja făcut

Când totul ține de trecut,

Tu m-ai uitat demult, probabil.

Angelica Ioanovici

Seceta

În așteptarea ploii de mătase,

Mai trece înc-o zi scăldată-n foc,

Iar seceta în noi își face loc

Și uscăciuni a început să lase.

Râul e mic, aproape un părău,

Poți să îl treci de-acuma cu piciorul,

Sălcii își plâng îngălbenite dorul

Și norii au fugit scăpați din frâu.

Fresce-aurii asudă pe fațade,

Asfaltul parcă s-a topit de tot,

Din lume a rămas numai un ciot,

Ne-apropiem de patruzeci de grade.

Pârjolul e în toi și pe terase,

Orașul zace ca un muribund,

Sub soarele atroce și rotund,

În așteptarea ploii de mătase.

Angelica Ioanovici

Munte de vară

Probabil vara vrea să ne arate,

Că are și puteri de zile mari

Și dintr-o dată devenim fugari,

Spre munți cu dimineți adevărate.

Vacanțele au început să ardă,

Asfalturile parcă s-au topit

Și curg încet, și sunt de neoprit,

N-am mai trăit așa o vară caldă.

Fiindcă-n oraș nu este respirabil,

Zadarnic aer condiționat,

Îmi iau poemele și am plecat,

Spre muntele cu verdele valabil.

Angelica Ioanovici

Orașul de praf

O dimineață ca oricare alta

Și zorile sunt parcă un cearceaf,

Peste orașul verilor de praf

Un sculptor și-a uitat aiurea dalta.

Destinul îmi mai dă un telefon

Și mă întreabă alarmat, ce fac ?

Pe scări coboară lent câte-un copac

Și are frunze strâmbe de carton.

Iubirea îmi trimite-un autograf,

Ea însăși este de un gri profund,

Scriu un poem în care să m-ascund,

Sunt în orașul verilor de praf.

Angelica Ioanovici

Vară fără noimă

O zi toridă, luna lui cuptor,

Stă pârjolit de soare adevărul,

Ne sunt de foc și mâinile, și părul,

Iar vara e de fapt un trădător.

Miroase-a ars, ne înecăm în fum,

Soarele-aprinde-n calendare zile,

Ce rătăcesc toride și senile,

Pe-același fără sens, deșertic drum.

Prin aer încins, aproape lichid,

Un gând nefiresc stă cumva într-o rână,

Cu brățări de argint și de foc la o mână,

Ne-ndeamnă să trecem printr-o vamă de vid.

Am rucsacul cu vise și aș vrea să-l păstrez,

O bucată din soare se rupe și cade,

Peste noi năvălesc termometre și grade,

Am ajuns într-o vară fără noimă și miez.

Angelica Ioanovici

Un vals din altă lume

Un vals din altă lume pe o scenă

Străbate lent și unduios podeaua,               

Un zbor în doi halucinant ca neaua

 Și-a pus din vise inocentă trenă.

Un vals din altă lume pe-nnoptate

Cu poezia lui cumva discretă,

Ne face semn cu-o magică baghetă

Și se deschid doar porți adevărate.

Este o vrajă-n fiecare genă,

Eternitatea se înclină lin

Și lasă șapte note pe destin,                

Un vals din altă lume pe o scenă.

Angelica Ioanovici

Desigur

Desigur, înțeleg, nu m-ai iubit,

A fost doar o ambiție prostească,

Ruleta ruginită și rusească

Era pe un tărâm nedefinit.

Desigur, ochii tăi nu mă privesc

Și toate astăzi mi se par o glumă,

Iar primăvara asta se consumă

Fără ingredientul „te iubesc”.

Știu, drumul lumii este mărginit

Doar de iluzii oarecum pierdute,

Orbecăind prin hăuri neștiute,

Desigur, înțeleg, nu m-ai iubit.

Angelica Ioanovici

Tăcere

Să ne vorbim prin semne,

Atât a mai rămas,

Prin biciuitul glas

Tăcerea să ne-nsemne.

Nu mai găsim cuvinte,

De parcă s-au ascuns,

Tăcerea e de-ajuns

În loc de rugăminte.

Să ne vorbim prin versuri

Nepuse pe hârtie,

Iar liniștea să fie

Plecatele răspunsuri.

Să ne vorbim prin gesturi,

Fără emoticoane,

Spre ștersele blazoane

Să ne conducă fluturi.

Atâta se mai cere,

Atâta se mai poate,

Plecări întunecate.

Să ne vorbim, tăcere.

Angelica Ioanovici

Cât se poate

Te-am iubit cât se poate iubi,

Deși știu că nu e vreo măsură,

Peste timp amintirea ne fură,

Câte-un dor, câte-un ceas, câte-o zi.

Am trăit cum se poate trăi,

Nici prea jos, nici prea sus, nici oricum,

Au trecut anotimpuri de fum

Și-am plătit cu monede tărzii.

Ți-am adus un poem dintr-o stea,

Desenând cu iubire grădini,

Au rămas înc-aprinse lumini,

Te-am visat cât se poate visa.

Angelica Ioanovici

Florile acestea

Florile acestea au intrat  frumoase,

Fără nici un nor într-un calendar,

Timpul le-a clădit undeva ca dar,                 

Deși pe pământ se întunecase.

Florile acestea numai din cuvinte

Și-au făcut o trenă prin lumina albă

Și la gât cu dor și-au aprins o salbă,

Iar din vise-apuse și-au croit veșminte.

Florile acestea mai plutesc și așteaptă

Prin văzduhul cald, mângăiat de soare,

Iar speranța știe căi nepieritoare

Și ne-ntinde mâna să urcăm o treaptă.

Poate c-ar mai fi de cântat povestea

Și poeme simple încă de zidit,

Poate că mai e până la sfârșit,

Noi suntem de fapt florile acestea.

Angelica Ioanovici

Început de vară

Ți-am scris iubire un poem cuminte,

Pe seara cu lumina ei nedefinită                      

Și-o clipă de speranță-abia sosită,

S-a așezat timidă în cuvinte.

Era, țin minte, un început de vară,

Se pregătea căldura să revină,

Domnea o pace oarecum deplină

Și amândoi păream aceeași seară.

Mai zăbovea regretu-n amintire,

Din nu știu ce istorii-ndepărtate,

Dar am făcut o punte peste toate

Și un poem de dor ți-am scris, iubire.

Prin anii lumii ca un vis târziu

Vor trece veri, dacă vor fi de unde

Și tu mă vei privi și-mi vei răspunde,

Din poezia în care am să fiu.

Angelica Ioanovici

S-a întâmplat demult

S-a întâmplat demult, nu mai știu când,

Luna avea cetatea în pădure

Și se-nchina desăvârșirii pure,

Iar noi eram în taina unui gând.

S-a întâmplat demult, nu mai știu unde,

Eram la brațul tău cea mai frumoasă,

Prin noaptea ce pășea neînțeleasă

Și nu avea nimic a ne ascunde.

Fără vreun sens am hotărât s-ascult

Șoapte sosite din tărâmul vinii,

După o vreme au murit toți crinii,

Nu mai știu cum, s-a întâmplat demult.

Angelica Ioanovici

Până la urmă

Până la urmă viața a decis,

Să mi te-nfățișeze-așa cum ești,

Prea măcinat de poftele lumești,

Un egoist, având un scop precis.

Până la urmă viața a ales,

Distanța e un lucru necesar

Și granița de fapt este un dar,

Pe care, în sfârșit, l-am înțeles.

Desigur, e târzie  confirmarea,

Te las în lumea ta imaginară,

Un fel de guru modelat în ceară,

Până la urmă am ales plecarea.

Angelica Ioanovici

Frunziș de gânduri

Sunt gândurile noastre doar frunziș

De dor adus de vânturi de departe,

Mai ațipesc adeseori pe-o carte

Și ploi se-aud cântând pe-acoperiș.

Un vis rămâne trist și este gata

Să se repete fără să convingă,

Un foc abia ivit stă să se stingă,

Iar îndoiala și-a trimis săgeata.

Parc-au trecut și ploile albastre

Și este numai liniște în jur,

O noapte fără praguri și contur

Și doar frunziș sunt gândurile noastre.

Angelica Ioanovici

Poate

Hai să-ți citesc în palmă viitorul,

În stele cred că l-am citit deja,

Poate mă regăsesc pe undeva

Răstălmăcind și visele și dorul.

Hai să-ți ascult lumina din privire

Și să plutim îmbrățișați prin ea,

Poate mă regăsesc pe undeva,

În calea care duce spre iubire.

Hai să zburăm atât cât s-o putea

Prin zile de speranțe-adevărate

Și în eterna lor imensitate,

Poate mă regăsesc pe undeva.

Hai să pecăm prin cana de cafea,

Să trecem peste lumea cenușie

Și dacă mă zărești să-mi spui și mie,

Poate mă regăsesc pe undeva.

Angelica Ioanovici

N-ai să mă dori

Am să trec mai departe de nori,

Surghiunită-ntr-o altă cetate,

Pe cărări de iubiri descântate,

Într-o zi când tu n-ai să mă dori.

Evitând niște vise curente

Cu sfârșitul deja cunoscut,

Pe-un tărâm între veacuri pierdut,

Voi clădi peste dor argumente.

Iar pe cer curcubeie de flori

Vor întinde un gând spre iertare,

Prin tăcerea cumva trecătoare,

Într-o zi când tu n-ai să mă dori.

Angelica Ioanovici

Dimineața tu

Și dimineața seamănă cu tine,

Îmi pune câte-o rază la fereastră,

Ce pare într-un fel iubirea noastră,

Remodelând secundele senine.

Și dimineața are brațe pline

De florile iubirii fără teamă,

Un cântec luminos care mă cheamă,

Prin timpul dorului ce-ți aparține.

E dincolo de orice rațiune

O dimineață ninsă de culoare,

Zâmbind cumva din viața viitoare,

Roșu covor de flori dintr-o minune.

Mai trec legende cu finaluri line,

Peceți de timp cu dor amestecate,

E o lumină caldă peste toate

Și dimineața seamănă cu tine.

Angelica Ioanovici

Așteptare

De timp s-a lipit așteptarea,

Prăpăstii de ambele părți,

Sunt rupte posibile hărți,

Rezervă rămâne plecarea.

Un vis ce-a murit prematur,

Rănește și-acum prin absență,

A fost un non-sens în esență       

Și plângem pe ștersul contur.

Destinul c-un fel de mirare,

Mi-a pus etichete în grabă,

De tine ceva mă întreabă,

Răspunsul e doar așteptare.

Angelica Ioanovici

Dezechilibru

Se-ntinde peste noi singurătatea,

Readucând tăcerea ca ofrandă,

A amuțit și trista sarabandă,

Ce ieri acoperea realitatea.

Ne-am agățat-o-n suflet ca pe-o rugă

Neimportantă, semănând a vers,

E un dezechilibru-n univers,

Iar așteptarea se transformă-n fugă.

Ce am de spus de-acum nu mai contează,

De fapt nu cred că a contat cândva,

E un dezechilibru undeva

Și straniu, amuțește orice frază.

M-abțin tăcerii regula să-i stric,

Sunt lacrimi pregătite de înec,

Încerc să le ignor și am să trec

De bariere ce păzesc... nimic.

Angelica Ioanovici

Tatuaje pe tâmplă

De-o vreme ceva se întâmplă,

Revine adesea un sol,

Iar ore ce trec parcă-n gol,

Îmi pun tatuaje pe tâmplă

Pe rouă se scrie-un flagrant

Și-un fel de reproșuri bizare,

Îți par oarecum necesare,

Iar uși se închid dezarmant.

Povestea e totuși prea simplă,

Un cântec de-adio și-un nor,

Plâng flori ce colindă prin dor

Și-mi pun tatuaje pe tâmplă.

Angelica Ioanovici

Simfonia ploilor de dor

În simfonia ploilor de dor

Răsună stins doar amintiri albastre

Și plânge-ncet în gândurile noastre

Un val ce s-a izbit de țărm ușor.

În simfonia ploilor de vară

Sunt mări amestecate printre note,

Se clatină nebănuite flote

Și zările în nori se înfășoară.

Probabil a trecut un acordor,

Ce nu avea uitarea la-ndemână,

Așa că-nseninarea se amână

În simfonia ploilor de dor.

Angelica Ioanovici

Am încercat

Am tot încercat să ne cerem scuze

Și la colț de stradă înfloreau magnolii,

Peste altă clipă ne goneau orgolii,

Era dimineața veșnicei acuze.

Am lăsat în urmă un întreg regat,

Am sperat să fie undeva o cale,

Prin grădini de vară și-așteptări reale,

Însă ploi amare doar a toamnă bat.

Se desprinde timpul cu uitare-n glas,

Răpăie în gol pietrele de moară,

Regăsirea noastră încerca să pară,

Mantia plecării dintr-un gând rămas.

Iar iubirea tace c-un surâs pe buze,

Ne întinde mâna ca o consolare,

O poemă albă se ascunde-n soare,

Era dimineața veșnicei acuze.

Angelica Ioanovici

Indiferență

Indiferența e poema noastră,

Nu revenim orice s-ar întâmpla,

Trag storuri grele azi la o fereastră,

Ce anormal credeam că e a ta.

Și verile au încetat să spere,

Iar versurile triste au murit,

Deși-au trecut prin strofa lor himere,

Ce deșănțat spuneau că le-au iubit.

Alternativele sunt pe sfârșite,

Cu o însemnătate oarecare,

Ai măști obtuze, reci și ipocrite,

Amplificând soluția plecare.

E-o despărțire cât o zi mai lungă,

Sau mai degrabă o eternitate,

Indiferența poate să ajungă,

Nebănuită, tristă realitate.

Și dacă viața e așa cum este

Și prea devreme am ajuns la mal,

Ai poposit degeaba în poveste,

Privindu-mă prin ochelari de cal.

Angelica Ioanovici