Prin poezii nu vreau să te câştig,
Dar îţi trimit aceste cărţi promise,
Este târziu, e noapte şi e frig,
Îţi propun, hai să trăim numai în vise.
Tu zâmbeşti ciudat din când în când,
Parcă ai vrea să fie adevărat,
Dar îţi spun, hai să trăim numai în gând
Să uităm de tot ce e păcat.
Îţi propun un târg cu sentimente
Prea curate şi cumva din nori,
Vor rămâne numai ca amprente,
Vor clădi, poate, un zid de flori.
Peste un timp, când se vor duce anii
Vom privi în juru-ne, precis
Vom regăsi pe-alei pustii, castanii
Şi-o iubire ce-a rămas numai în vis.
din volumul Moneda spre vise
ed.Sfântul Ierarh Nicolae (aprilie 2014)
Suntem atât de singuri câteodată,
Ne tot stresăm şi nu găsim cuvinte
Şi viaţa-i goală, parcă răsturnată,
Tot hârâie ceva la noi în minte.
Şi trece peste noi un timp închis
În adevăruri ce spre seară seacă,
Plutim bezmetic parcă într-un vis,
Orice nădejde sângeră şi pleacă.
Suntem atât de singuri uneori,
Încât secunda pare veşnicie,
Nu mai vedem nici geana prinsă-n zori
Şi tot ce-a fost, pare să nu mai fie.
Sunt stele care pasc pe pajiştea din ceruri,
Dar chiar şi ele sunt un izvor de plâns,
Se-abate peste noi o mlaştină de geruri
Şi umbre-ntunecate la poartă ni s-au strâns.
În amintiri nici nu mai sunt imagini,
Vin ape-nvolburate să treacă peste diguri,
Nimic nu se zăreşte, mijind dintre paragini,
Încă suntem, dar totuşi cât de singuri.
din volumul Moneda spre vise
ed. Sfântul Ierarh Nicolae (aprilie 2014)
Degeaba-mi spui ce alteia ai spus,
Cuvintele nimic nu valorează,
Poate găseşti pe undeva o frază
Fără un ritual deja impus.
Degeaba respecta-vei nişte legi
Şi ele se pot încălca cu nonşalanţă,
Dacă n-au azi nici urmă de speranţă
Nu te preface cum că nu-nţelegi.
Degeaba vrei să tot antedatezi
O slovă scrisă cu lumină amară,
E altceva, nu ce ai vrea să pară
Şi-ntâi chiar tu va trebui să crezi.
Degeaba risipeşti un neştiut fior
Pe nori, pe stele poate chiar pe lună,
Că eu nu înţeleg ce vrea să spună
Şi-o să se piardă undeva în zbor.
Degeaba se răsteşte acuma vântul
Şuierătura lui e foarte bleagă,
Iar dorul tău s-a transformat în plagă
Ce nu se vindecă doar cu cuvântul.
din volumul Moneda spre vise
ed. Sfântul Ierarh Nicolae (aprilie 2014)
Și dacă tot suntem doi inși ciudați,
Din două lumi aproape paralele,
Să ne luăm doi cai adevărați
Și să zburăm aiurea printre stele.
Și dacă tot a fost să ne-ntâlnim
Deși sunt între noi povești neclare,
Hai să plecăm, să nu mai zăbovim,
Din certitudinea ce-apasă și ce doare.
Să ne luăm doi cai aproape murgi,
Cu stele-n frunte de culoare albastră,
Nu mă-ntreba pe unde o să ajungi
Și cum se va-ntâmpla idila noastră.
Nu-i înșeua că nu mai e nevoie,
Sunt caii din iubiri neîmplinite
Și au venit aici de bună voie,
Potcoava-dor sclipește pe copite.
Și dacă tot nu spui nici un cuvânt,
Dar ți se pare că devreme este,
Hai să luăm doi cai de pe Pământ,
Să devenim noi înșine poveste.
din volumul Grajduri albastre
E un concert pe scena de umbre,
Bemolii se pun liniştiţi peste rând,
Clapele aşteaptă tăcute şi sumbre,
Tristeţea se ascute parcă în gând.
Fotoliile sunt toate din ceară
Şi oameni de fum plutesc peste ele,
E doar un concert, aşa vrea să pară,
Trei note se sfarmă cumplite şi grele.
Orchestra se-aşează aproape umilă,
Pianul tresare, parcă e viu,
E o pregătire cumva inutilă
Iar eu am uitat să privesc şi să fiu.
În sală deodată se stinge lumina,
Un diez parcă-mi zgândăre rana,
Am uitat să vă spun, eu sunt doar cortina
Şi Bach îşi rescrie Siciliana.
din volumul Moneda spre vise
ed.Sfântul Ierarh Nicolae (aprilie 2014)
Între cuvinte care dor,
E o vremelnică poveste
Şi sunt speranţe care mor
Şi deznădejde cred că este.
Între cuvinte ce apun
Şi se zdrobesc în mintea noastră,
Sunt lucruri care nu se spun
Şi este o pajişte albastră.
Între cuvintele de zi
E o mică margine de noapte,
Acolo poate vom găsi
Speranţa preschimbată-n şoapte.
Între cuvintele călări
Pe caii spumegând de timp,
Se sting prea triste, lumânări
Şi e tăcere când mă plimb.
Între cuvintele de viaţă,
Se-ascunde câte-un fir de moarte,
Nu e un fir din orice aţă,
E gândul care ne desparte.
din volumul Moneda spre vise
ed.Sfântul Ierarh Nicolae (aprilie 2014)
Că unii chiar le știu pe toate
Și despre asta vor să-ți spună,
Să înțelegi că se cam poate,
Ei să fi pus coada la prună.
Se despletește-n parc parfum de tei,
La un senin suav suntem părtași,
E numai primăvară pe alei
Și zbor de armonii în loc de pași.
Nu e exclus uitarea să survină,
E omenesc şi e firesc aşa,
La început se vor scălda-n lumină
Şi dup-o vreme încet vor dispărea.
Aceste mici dureri foarte acute
Vor aduna uitarea de pe cer
Şi un poem străin o să ajute
La linişte, aşa eu cred şi sper.
După un timp nu voi mai şti de tine,
Inevitabil va veni uitarea
Şi valuri reci albastre şi senine
Îmi vor zădărnici pe veci căutarea.
Acolo-n cer nu va fi loc de toate,
Degeaba pe pământ atâtea am strâns,
Se va topi şi dispărea-va poate
Şi acest vis prea zguduit de plâns.
Inevitabil se va aşterne ceaţa
Şi iernile vor ninge cu uitări,
Va plânge însutit şi dimineaţa
În care vom plăti aceste dări.
Inevitabil totul se va şterge
Peste un timp, nu foarte definit,
Spre veşnicii speranţele vor merge,
Dar voi uita c-atâta te-am iubit.
din volumul Moneda spre vise
ed. Sfântul Ierarh Nicolae (aprilie 2014)
Şi astăzi mă strecor într-o clepsidră,
Să fiu secunda care moare lent,
Uitarea mă-nfăşoară ca o hidră,
Din jocul acesta iarăşi eşti absent.
Sunt firul de nisip care se zbate
Să nu se ducă undeva-n abis,
La geamul meu încă tristeţea bate,
Tu nu eşti pe Pământ, dar nici în vis.
Mă uit la mine, straniu cum mă duc,
Nu las în urma mea nici o părere
Şi timpul însuşi pare a fi caduc
Şi agăţat în iarba de tăcere.
Eu nu vorbesc acuma despre ani,
Sunt doar secunde bine numărate,
La colţ de stradă, vândute de băcani
Atâta doar că nu-s adevărate.
Şi mă mai rog cu-n ultim gest bizar,
Uitarea mă înhaţă ca o vidră,
Sunt încă aici, pe rafturi în bazar,
Sunt firul de nisip dintr-o clepsidră.
din volumul Moneda spre vise
ed. Sfântul Ierarh Nicolae (aprilie 2014)
Aţi observat şi voi că dragostea-i nebună
Şi-ntr-un ospiciu tandru, pe toţi ne-a internat,
Mai aşteptăm şi astăzi, o vorbă să mai spună,
Deşi e cam târziu şi practic a plecat.
Aţi observat şi voi că dragostea se-mbracă
În rochii de mătase, doar de culoare gri,
Sunând la câte-o poartă, ea pare o săracă,
Tu cred că ai văzut-o, ar trebui s-o ştii.
Mai vine câte unul şi zice că nu este,
Priviţi-l cu-ndoială, nu vă înfuriaţi,
Peste un timp şi el sosi-va în poveste,
La pomii plânşi de vise, atât de scuturaţi.
Mai este şi uitarea, se-mbracă în zăpadă,
De aceea-n poezii, pe ea nu se insistă
Şi fulgii ei enormi, prin ani or să tot cadă,
Dar voi aţi remarcat că dragostea există.
din volumul Moneda spre vise
editura Sfântul Ierarh Nicolae (aprilie 2014)
Se desprind amăgitor aceleaşi fructe
Din copacii amintirilor omise,
Hoinăresc ameninţând prin apeducte
Ca apoi să se întoarcă iar în vise.
Urmărind halucinant aceeaşi ţintă
Într-o noapte scufundată în veşnicie,
Numai doruri ciuruite de o flintă,
Numai lupi turbaţi ce se sfâşie.
În zadar vă amăgiţi cum că iubirea
E o minune blândă şi suavă
Cu un zâmbet sfărâmat pe nemurirea
Bâiguind ceva de-o boală gravă.
Zemuiesc îmbietor aceleaşi fructe
Poate mere, poate nuci, poate gutui
Rătăcesc umilitor şi imperfecte
Spre ceva ce nu mai e al nimănui.
din volumul Moneda spre vise
editura Sfântul Ierarh Nicolae (aprilie 2014)
În poezia ruptă din poveste
Îţi mângâi doar ochii în gând,
Iubirea din vis poate este
Tristețe pe timp lăcrimând.
Un cântec aleargă grăbit,
Aş vrea să rămân lângă tine,
Să-ţi spun cât de mult te-am iubit
Deşi eşti doar visul în sine.
În poezia prinsă în cuvânt
Mă strângi în braţe printre dimineţi,
E doar iubire plânsă pe pământ
Cât să-mi ajungă dincolo de vieţi.
din volumul Moneda spre vise
editura Sfântul Ierarh Nicolae (aprilie 2014)
Sunt numai un pumn de dorinţe dorminde,
În palma ta dreaptă mă strângi în mănunchi,
Prin care iubirea-nceput să colinde
Şi mă ridic buimacă din genunchi.
Prin ochii tăi mă plimb pe căi de soare
Şi am încetat să fiu numai un vis
Iar dimineaţa un surâs îmi pare
Ce-mi şterge negrul obsesiv din scris.
Sunt numai un pumn de dorinţe pierdute
M-ai dus cu tine într-o altă lume
În care zilele clipesc parcă tăcute
Şi florile doar „te iubesc” pot spune.
Sunt numai un pumn de dorinţe cusute
Pe moneda albastră spre vise
Şi nu-mi mai amintesc iubirile trecute
Cred c-au rămas pe negăsire scrise.
din volumul Moneda spre vise
editura Sfântul Ierarh Nicolae(aprilie 2014)
Într-un oraş atât de mare şi ciudat
În care nu aştept iubiri originale,
Voi ignora că totul s-a-ncheiat
Şi vreau să năvălesc în gândurile tale.
E atât de frig şi nu-mi place deloc,
Sunt doar dezamăgiri fundamentale,
Aş vrea să stau cu tine lângă foc,
Să rătăcesc prin gândurile tale.
Chiar poeziile, azi mi se par uzate,
Greşelile oricum monumentale,
Mă mai pândesc dinspre singurătate,
Aş vrea să fug în gândurile tale.
E atâta toamnă strecurată-n noi
Şi vântul, cu porniri demenţiale,
Tristeţi amare sunt agăţate-n ploi,
Aş vrea să dorm în gândurile tale.
din volumul Moneda spre vise
editura Sântul Ierarh Nicolae (aprilie 2014)
Iubirile prea mari nu se mai poartă,
Din deziluzii poţi să le pui un stras,
Vei pomeni cândva de-o poezie moartă
Din care numai pulbere şi praf a mai rămas.
Iubirile prea mari sunt demodate,
De aceea poate că îmi este rău,
Văd multe catastrofe neadevărate
Şi numai nori de ceaţă-n jurul tău.
C-o graniţă de strasuri, azi se separă toate,
Tu pleci spre sud, eu numai către nord,
Atâta-nstrăinare, nu cred că se poate,
Iar nava noastră nici nu mai are bord.
Observi şi tu că moda se cam schimbă,
Ai un ceva nelămurit în glas,
Pe scena vieţii, doar isterii se plimbă,
Iubirea-i agăţată numai într-un stras.
din volumul Moneda spre vise
Am năvălit în viaţa ta şi-am adormit,
Cred că am visat ceva, un câmp cu flori,
Mă ţii în braţe strâns, neliniştit,
Pe cer au răsărit parcă doi sori.
Timpul se scurge-ncet ca un fluid,
N-am mai dormit de nu ştiu când,
Un somn adânc s-a aşezat stupid
Şi ne-am ascuns îmbrăţişaţi în gând.
Mă simt cumva ciudat aici la tine
E un hamac destul de destrămat,
Dar niciodată n-am dormit mai bine,
Deşi cred c-am visat un alt bărbat.
Aş vrea să mai rămân în casa ta puţin,
Să-nchidem uşa visului cu o cheie,
Să se reverse valuri de senin
Doar că-n hamac era altă femeie.
din volumul Moneda spre vise
Nu ne-am văzut de mult...
Chiar, ce mai faci?
Aş vrea din nou să te ascult...
Chiar, de ce taci?
Eşti şi tu mare-acum, adult,
Erai stângaci,
Mergeam la şcoală, foarte mici
Şi fericiţi,
Odată mi-ai adus arici
Fugiţi, fugiţi!
Am mai crescut, mi-ai adus maci...
Chiar, de ce taci?
Nu te-am văzut de ani întregi...
Nu eram blegi,
Ne mai pupam după copaci,
Chiar, ce mai faci?
Şi ne duceam la pescuit,
Prindeai doar raci,
De-o viaţă nu am mai vorbit...
Chiar, de ce taci?
Te zgâriam din când în când...
Plină de draci,
Ce alte fete-ţi trec prin gând?
Chiar, ce mai faci?
Din volumul Moneda spre vise
Din labirintul viselor cu tine
Se şterge astăzi fiecare gând,
Uitările se cuibăresc, în fine
Şi te alungă de pe primul rând.
O undă de tăcere mă aşteaptă,
Cred c-a venit de undeva din lună
Şi-ntind spre tine iarăşi mâna dreaptă
Şi te dezmierd cumva ca o nebună.
Se-aşterne peste noi singurătatea,
Cuvintele sunt iarăşi de prisos,
Mimează un zâmbet însăşi nedreptatea
Pentru că toate sunt acum pe dos.
Prin labirintul viselor netoate
Mă-mbrac şocant în mantii sidefii
Şi îmi imaginez că versurile, poate
Vor fi iubire într-o bună zi.
Din volumul Moneda spre vise
Din trei cuvinte simple ţi-aş face o grădină,
Deşi este cam frig şi e aproape toamnă,
Să fim numai noi doi, să fie doar lumină,
Cu toate că trecutul şi azi mă mai condamnă.
Aş alunga toţi norii, doar tu să-mi fii aproape,
Dacă nu poţi, trimite-mi nişte veşti,
Eu le aştept spre seară, pe malul unei ape,
Spune-mi orice, tu ştii cât îmi lipseşti.
Să fii cu mine o viaţă sau poate doar o zi,
O strofă de iubire aş vrea să îmi citeşti
Şi altă toamnă tristă nicicând nu va veni,
Spune-mi orice, tu ştii că îmi lipseşti.
Poate e prea devreme, poate nu-s toate clare,
Doar trei cuvinte simple voi pune în poveşti,
Să fie cer senin, să fie iarăşi soare,
Spune-mi orice, tu ştii cât îmi lipseşti.
Din volumul Moneda spre vise
Simţi şi tu că s-a aşternut uitarea,
Atât de grea ca o perdea de ceaţă,
E moartă astăzi chiar şi aşteptarea,
Toate au fost parcă în altă viaţă.
Mai crezi şi tu că a fost o prostie,
Nu încerca să negi, fiindcă o ştiu,
Vei mai rămâne strict în poezie
Şi-atunci când eu voi înceta să fiu.
Mai speri şi tu, că dragostea există,
Doar că am fost pe unde diferite,
De-aceea poate nimeni nu insistă
Şi au rămas răspunsuri negăsite.
Nu încerca să îţi aduci aminte,
Eu practic nu mai sunt şi nu contez,
Lansez acum această rugăminte,
Tu ştii că m-am obişnuit doar să ratez.
Se pregăteşte toamna să revină,
Să ai puterea să găseşti negarea,
Nu-nvinui, că nu există vină,
Am acceptat că a sosit uitarea.
Din volumul Moneda spre vise
O mare ciudată, verde şi nătângă
Se zbate bezmetic între cer şi pământ,
Iluzia că eşti e gata să se frângă,
Se zgâlţâie puternic iluzia că sunt.
Balconul casei noastre e îngropat în flori,
Sunt flori aduse precis din altă eră,
Cu frunze desenate din margine de nori
Crescute pân-acum prin vise în vreo seră.
Am trei valize pline cu haine foarte groase,
Le înghesuiesc pe rafturi, le pun pe unde pot,
Un vânt cumplit şi straniu îmi şuieră prin oase,
Sunt numai haine negre şi lacrimi peste tot.
Aicea am mai fost cu tine-n altă viaţă,
Eram cu mult mai tineri şi foarte hotărâţi,
Dar timpul ne-a întins o cursă doar din gheaţă,
Am fost invidiaţi, blamaţi şi chiar urâţi.
Pe ţărmul acesta sumbru de mare îngheţată
Aşez cu mare grijă oricare amănunt
Din viaţa noastră tristă, prea plânsă şi ratată
Şi vreau să-mi şterg din minte iluzia că sunt.
Din volumul Moneda spre vise
