Din copacii amintirilor omise,
Hoinăresc ameninţând prin apeducte
Ca apoi să se întoarcă iar în vise.
Urmărind halucinant aceeaşi ţintă
Într-o noapte scufundată în veşnicie,
Numai doruri ciuruite de o flintă,
Numai lupi turbaţi ce se sfâşie.
În zadar vă amăgiţi cum că iubirea
E o minune blândă şi suavă
Cu un zâmbet sfărâmat pe nemurirea
Bâiguind ceva de-o boală gravă.
Zemuiesc îmbietor aceleaşi fructe
Poate mere, poate nuci, poate gutui
Rătăcesc umilitor şi imperfecte
Spre ceva ce nu mai e al nimănui.
din volumul Moneda spre vise
editura Sfântul Ierarh Nicolae (aprilie 2014)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu