Să fiu secunda care moare lent,
Uitarea mă-nfăşoară ca o hidră,
Din jocul acesta iarăşi eşti absent.
Sunt firul de nisip care se zbate
Să nu se ducă undeva-n abis,
La geamul meu încă tristeţea bate,
Tu nu eşti pe Pământ, dar nici în vis.
Mă uit la mine, straniu cum mă duc,
Nu las în urma mea nici o părere
Şi timpul însuşi pare a fi caduc
Şi agăţat în iarba de tăcere.
Eu nu vorbesc acuma despre ani,
Sunt doar secunde bine numărate,
La colţ de stradă, vândute de băcani
Atâta doar că nu-s adevărate.
Şi mă mai rog cu-n ultim gest bizar,
Uitarea mă înhaţă ca o vidră,
Sunt încă aici, pe rafturi în bazar,
Sunt firul de nisip dintr-o clepsidră.
din volumul Moneda spre vise
ed. Sfântul Ierarh Nicolae (aprilie 2014)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu