Uitarea

Simţi şi tu că s-a aşternut uitarea,
Atât de grea ca o perdea de ceaţă,
E moartă astăzi chiar şi aşteptarea,
Toate au fost parcă în altă viaţă.

Mai crezi şi tu că a fost o prostie,
Nu încerca să negi, fiindcă o ştiu,
Vei mai rămâne strict în poezie
Şi-atunci când eu voi înceta să fiu.

Mai speri şi tu, că dragostea există,
Doar că am fost pe unde diferite,
De-aceea poate nimeni nu insistă
Şi au rămas răspunsuri negăsite.

Nu încerca să îţi aduci aminte,
Eu practic nu mai sunt şi nu contez,
Lansez acum această rugăminte,
Tu ştii că m-am obişnuit doar să ratez.

Se pregăteşte toamna să revină,
Să ai puterea să găseşti negarea,
Nu-nvinui, că nu există vină,
Am acceptat că a sosit uitarea.

Din volumul Moneda spre vise