Iluzia că sunt

O mare ciudată, verde şi nătângă
Se zbate bezmetic între cer şi pământ,
Iluzia că eşti e gata să se frângă,
Se zgâlţâie puternic iluzia că sunt.

Balconul casei noastre e îngropat în flori,
Sunt flori aduse precis din altă eră,
Cu frunze desenate din margine de nori
Crescute pân-acum prin vise în vreo seră.

Am trei valize pline cu haine foarte groase,
Le înghesuiesc pe rafturi, le pun pe unde pot,
Un vânt cumplit şi straniu îmi şuieră prin oase,
Sunt numai haine negre şi lacrimi peste tot.

Aicea am mai fost cu tine-n altă viaţă,
Eram cu mult mai tineri şi foarte hotărâţi,
Dar timpul ne-a întins o cursă doar din gheaţă,
Am fost invidiaţi, blamaţi şi chiar urâţi.

Pe ţărmul acesta sumbru de mare îngheţată
Aşez cu mare grijă oricare amănunt
Din viaţa noastră tristă, prea plânsă şi ratată
Şi vreau să-mi şterg din minte iluzia că sunt.

Din volumul Moneda spre vise