Deși trăiesc mai mult decât trăim,
E doar pedeapsa noastră peste anii
În care am uitat să mai iubim.
Că nu-nțelegi, și asta se cam poate
Și te-ai ascuns într-o tăcere gri,
Prin veacuri de castane-nmiresmate
Ce mă alungă-n fiecare zi.
Și dacă plâng adeseori castanii,
Ascunși tăcuți, numai la noi în gând,
E deznădejdea noastră prinsă-n anii
În care ne-am mințit, în primul rând.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu