Nu e nevoie acolo, să construieşti un pod,
E o cale spre neşansa umilitor de-ngustă
Şi este imposibil să mai desfaci vreun nod.
Doar toamna mai rămâne aşa ca un contur,
Sunt frunze aşezate pe versul fără marcă,
E numai negăsire rătăcitoare-n jur,
Un adevăr ambiguu îngălbeneşte parcă.
Azi totul se revoltă, dar este cam confuz,
De pacea poeziei, nici nu-mi aduc aminte,
Sunt nostalgii ascunse în văz şi în auz,
E toamnă infinită, e toamna din cuvinte.
din volumul Moneda spre vise
Ed.Sfântul Ierarh Nicolae apr.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu