Se zgâiește important și tembel
Și rămâi interzis, într-un fel
Pare joc, dar e practic un blat.
Simți? Adevărul se clatină șters,
Agățat în același copac,
Se holbează la mine cum tac
Și-l așez aiuristic în vers.
Poți într-un foșnet mustind de iluzii
Să rescrii cu o toamnă în plus,
Celelalte, pesemne, s-au dus
Și s-au spart peste-un prag de confuzii.
Hai să plutim undeva peste ploi,
Să ne punem însemnul de nord,
Să bifăm idiotul acord,
Dar privind adevărul din noi.
Angelica Ioanovici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu